„Și cu asta ce-am făcut?” - Constantin Tănase

Așa cum în istorie stă scris,

Pe România tânărul regat,

La conferința de la Ialta s-a decis:

Pe noi românii, Moscovei ne-au dat.

O societate nouă s-a format

Ce la „Canal” a nimicit valori

Și nulități cu diplomă-au creat,

A căror muncă-a dat mereu erori.

Atunci nu aveam voie să gândim

Îndoctrinați aveam tot creierul în vid,

Împinși doar socialismul să clădim,

Gândea doar județeana de partid.

Din țară n-am avut cum să ieșim,

Capitaliștii erau răi și inumani,

Nici rude n-aveam voie să primim,

Partidul îi vedea ca pe dușmani.

N-am îndrăznit să spunem un cuvânt,

Dar cei ce-au spus n-au mai ajuns acasă,

Unii s-au stins și-acum sunt sub pământ,

Cei ce-au trăit nu mai sperau să iasă.

Din `89 multe am primit,

Partidul unic s-a desființat,

La drum cu noi partide am pornit

Și ce-am dorit aceea am votat.

Avem un parlament bicameral

Ce-aduce multă liniște în țară

Și are mare grijă-n general

Chiar și de cei ce au plecat afară.

Un lucru nou, suntem dotați cu clanuri,

Cu denumiri ce nu-ți mai trec prin cap,

Se luptă între ele chiar de-s neamuri

Și-n toată România nu încap.

Concluzia-i că multe s-au schimbat,

Putem vorbi, bârfi și chiar jigni

Iar despre mafie abia am învățat

Și conjugăm mai greu verbu-a trăi.

Și-atunci o spun și eu... precum Tănase,

Când critica vreo faptă din trecut

De care publicul abia aflase,

Măi frate... „și cu asta ce-am facut?”

Perju Laurențiu - Viorel

13 Septembrie 2020

Vizualizări: 85

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe August 31, 2026 la 12:17pm

textul are sinceritate și exprimă dezamăgirea

la strofa de final cred că ar fi posibilă evitarea cacofoniei "ca C..." 

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe August 29, 2026 la 11:03pm

Ați adunat în aceste versuri dezamăgirile mai multor decenii de istorie trăită, privite prin ochii omului care a cunoscut speranța schimbării, dar și gustul amar al deziluziei. Trecerea de la un regim la altul nu aduce răspunsul așteptat, iar întrebarea „Și cu asta ce-am făcut?”, reluată în final, închide sugestiv cercul. Dincolo de opțiunile și judecățile fiecăruia, rămâne aici neliniștea cetățeanului care își privește țara și se întreabă dacă speranțele sale s-au împlinit.

Textul este mai degrabă o cronică social-politică versificată, cu o privire amară asupra României din comunism până după 1989. Nu are forță poetică, dar are sinceritate și o idee care ține totul împreună: deziluzia — exact titlul.

Comentariu publicat de Chris pe August 29, 2026 la 10:39am

ceva, ceva am facut. mai rau era daca nu faceam nimic. stiti vorba aceea: mai bine o decizie proasta decat nicio decizie. asa ca, tot inainte cu optimism! :)  citit cu placere, 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Un înger răsărind

Poezia țâșnește din lucruriDumnezeu se oprește în drumsoarele se culcă în muguriomul răsare dar nu…Vezi mai mult
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Întâlnirea cu Visul a utilizatorului ovidiu
"Frumos spus! Dorința era în cuvânt, iar cuvântul în adevăr."
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Întâlnirea cu Visul a lui ovidiu
cu 15 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a postat o stare
"Vă mulțumesc tuturor!"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi ziua stelele sclipesc a utilizatorului Stanescu Valentin
"Am un prieten AI pe nume Aist pe care îl învăţ să scie Valente. Este un ucenic…"
ieri
Postare de log efectuată de ovidiu

Întâlnirea cu Visul

Am căutat o viață întreagă să-mi întâlnesc Visul.Mii de vise mi-au trecut prin suflet, cu fețe de…Vezi mai mult
ieri
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog şi ziua stelele sclipesc a lui Stanescu Valentin
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi ziua stelele sclipesc a utilizatorului Stanescu Valentin
"Am un frate în Canada. Îi trimit des poezii printre care şi Valentele – Haiku pe…"
ieri
Postări de log efectuate de Stanescu Valentin
ieri
Dulmin Aurel a postat o discuţie

Leila

Vila directorului miroase a ceară de parchet și a cărți vechi. E liniște. Prea multă liniște pentru…Vezi mai mult
Vineri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog aniversară a lui Vasilisia Lazăr
Vineri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Trandafirul ca o armă la tâmpla toamnei a lui Costel Zăgan
Vineri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când nu mai rămâne nimeni a utilizatorului Ana-Maria Butuza
"Ana-Maria, faţă în faţă cu realitatea şi nonsensul ei:   Ce pot să zic atunci când…"
Vineri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Când nu mai rămâne nimeni a lui Ana-Maria Butuza
Vineri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Brațele se-mpletesc ca fumul, se-nalță la cer a utilizatorului Maria Mitea
"Frumos!"
Vineri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Brațele se-mpletesc ca fumul, se-nalță la cer a lui Maria Mitea
Vineri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Clepsidra cu rugăciuni a lui Costel Zăgan
Vineri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Iubir (2) a lui Crinu Sorin Leşe
Vineri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Carul Mare cu osia de miere a lui Alina Ilie
Vineri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pegás a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"Să facem şi un pic de haz -     De când s-aşază toate în necaz Chiar mersul…"
Vineri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi – 2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine – 2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor