Deziluzii

[PERJU LAURENTIU VIOREL]

„Și cu asta ce-am făcut?” - Constantin Tănase

Așa cum în istorie stă scris,

Pe România tânărul regat,

La conferința de la Ialta s-a decis:

Pe noi românii, Moscovei ne-au dat.

O societate nouă s-a format

Ce la „Canal” a nimicit valori

Și nulități cu diplomă-au creat,

A căror muncă-a dat mereu erori.

Atunci nu aveam voie să gândim

Îndoctrinați aveam tot creierul în vid,

Împinși doar socialismul să clădim,

Gândea doar județeana de partid.

Din țară n-am avut cum să ieșim,

Capitaliștii erau răi și inumani,

Nici rude n-aveam voie să primim,

Partidul îi vedea ca pe dușmani.

N-am îndrăznit să spunem un cuvânt,

Dar cei ce-au spus n-au mai ajuns acasă,

Unii s-au stins și-acum sunt sub pământ,

Cei ce-au trăit nu mai sperau să iasă.

Din `89 multe am primit,

Partidul unic s-a desființat,

La drum cu noi partide am pornit

Și ce-am dorit aceea am votat.

Avem un parlament bicameral

Ce-aduce multă liniște în țară

Și are mare grijă-n general

Chiar și de cei ce au plecat afară.

Un lucru nou, suntem dotați cu clanuri,

Cu denumiri ce nu-ți mai trec prin cap,

Se luptă între ele chiar de-s neamuri

Și-n toată România nu încap.

Concluzia-i că multe s-au schimbat,

Putem vorbi, bârfi și chiar jigni

Iar despre mafie abia am învățat

Și conjugăm mai greu verbu-a trăi.

Și-atunci o spun și eu... precum Tănase,

Când critica vreo faptă din trecut

De care publicul abia aflase,

Măi frate... „și cu asta ce-am facut?”

Perju Laurențiu - Viorel

13 Septembrie 2020

[Mihaela Popa]

textul are sinceritate și exprimă dezamăgirea

la strofa de final cred că ar fi posibilă evitarea cacofoniei "ca C..." 

[Vasilisia Lazăr]

Ați adunat în aceste versuri dezamăgirile mai multor decenii de istorie trăită, privite prin ochii omului care a cunoscut speranța schimbării, dar și gustul amar al deziluziei. Trecerea de la un regim la altul nu aduce răspunsul așteptat, iar întrebarea „Și cu asta ce-am făcut?”, reluată în final, închide sugestiv cercul. Dincolo de opțiunile și judecățile fiecăruia, rămâne aici neliniștea cetățeanului care își privește țara și se întreabă dacă speranțele sale s-au împlinit.

Textul este mai degrabă o cronică social-politică versificată, cu o privire amară asupra României din comunism până după 1989. Nu are forță poetică, dar are sinceritate și o idee care ține totul împreună: deziluzia — exact titlul.

[Chris]

ceva, ceva am facut. mai rau era daca nu faceam nimic. stiti vorba aceea: mai bine o decizie proasta decat nicio decizie. asa ca, tot inainte cu optimism! :)  citit cu placere,