ultima toamnă

[Dinca Valerian]

pentru a da un nume timpului trecut

este nevoie de un loc fără urme

poate chiar de o toamnă

traversată de strigătul celui mai adânc ecou

dacă aș începe un drum către țara aceasta

umbra lui ar aduna la sfârșit

cântecul unei păsări auzit doar o singură dată

ar fi că o imagine pe ape

mereu aceeași deși apele curg necontenit

nu ne vom obișnui niciodată

să găsim ultimei toamne un nume amar

fiecare timp așa cum vine

este doar o mărturie cât de trecător

dar cât de sigur și cât de ocrotit 

crește în noi sufletul celălalt

brațele ne înconjurau

eu te sărutăm sau tu mă sărutai

nu-mi amintesc precis 

și cred că nici nu mai conta