imponderabil

[Dinca Valerian]

întunericul răstoarnă în oraș o cafea aburind

până la urmă ia forma unor străzi înadins fără nume

felinarele țin noaptea pe brațe întinse

doar luna mai pâlpăie în becurile chioare

într-un sfârșit de bătaie

ceasul din turn a cucerit aerul din jur

fumul din hornuri se îmbracă mai gros

înconjurând pete de linște alba

adierea unui vânt cât un trecător stingher

împrăștie jocul de umbre în timp

te îndrepți direct către mine

rochia destramă valuri violete prin aer

mereu pregătită pentru o stea căzătoare

mi-aș fi dorit să fi apărut pe ascuns acolo

imponderabil în respirația ta

să vorbim până nu mai rămâne nimica de spus