Se frâng lacrimi printre gene,
Cerul pare ostenit,
Iar pământul parcă geme…
Sufletul mi-e cătrănit!
Mă-ngenunche iar suspinul,
Gându-mi este răvăşit…
Vreau să nu mai văd declinul
Şi nici chipul chinuit!
Curg priviri pe dalbe file
Şi pe trupu-ţi răstignit…
Nu mai vreau şi alte zile
Să simt cuiul pironit!
Nu mai vreau să-nnăbuş clipa
Şi nici glasul tânguit!
Astăzi mi s-a frânt aripa
Lacrima când ţi-am zărit.
Vreau să fug uitând de toate
Câte nu le-am împlinit,
Doar că sufletul nu poate
Şi se zbate rătăcit.
Frământări de lumi deşarte
Peste tot m-au însoţit…
Timpul toate le desparte
Şi-acum glasul mi-e pierit.
Răzvrătiri ‘nalţă fiinţa
Peste hăuri de granit,
Lacrimă mi-e neputinţa
Ce-mi pare de neoprit.
Mă-nspăimânt de suferinţă
Şi de trupul tău ciuntit...
De-ar mai fi timp de căinţă,
Unde-i locul cel sfinţit?
Unde să-mi ridic o rugă
Pentru tot ce-ai pătimit?
Nu mai vreau s-o iau la fuga
Printre lacrimi de smintit!
Uneori de te-am uitat,
Doamne, eu tot te-am iubit
Şi mereu eu m-am rugat:
Iartă-mi gândul pustiit!
Îmblânzeşte-acum cărarea
Cea pe care am pornit
Şi-mi alungă întristarea…
Bucură-mi gândul cernit!
Adaugă un comentariu
În poezie, contează ce spui, dar mai ales cum spui! Din tot arsenalul poetic, n-ai folosit decât ritmul și rima. Unde sunt figurile de stil? Dar esența, distilarea? Pepita, nu pământul aurifer!
da Coza
Doamnelor, sunt opiniile d-stră pe care le respect pentru că fiecare cititor judecă şi înţelege doar din punctul său de vedere, iar eu vă spun că nu a fost decat o stare de spirit la un moment dat. Exact cum d-stră aţi reacţionat la citirea acestor rânduri, reacţia mea a fost cea de mai sus într-o anumită împrejurare, fără a fi neapărat ,,cătrănit", pur şi simplu aceasta a fost reacţia mea mai mult sau mai puţin artistică. Cititorul / cititoarea, nu mă va convinge 100% că înţelege în întregime mesajul sau starea de spirit al celui ce scrie, deci nici nu poate fi obiectiv/ă 100% , pentru că sunt autori de care nu îndrăznesc să mă apropii ale caror opere sunt încă şi astăzi analizate şi spun asta fără a încerca să afirm ca aş fi un neînţeles.
Vă mulţumesc cu deosebită stima pentru popas!
Elegie, elegie și iar elegie. Parcă e un cânt de îngropăciune. Și mai e și lung...
Nu pot spune că am citit cu plăcere atâta plânset...
Sofy
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 700 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE