Cuvintele sunt de nisip în foi,
Rostirea lor nu îşi mai are rost.
Castele de silabe-ar fi un soi
De zgură peste iarna-n care-am fost.
S-au diluat petale în zăpezi
Cu-atâtea ceasuri numărate-n van,
Tramvaiele oranj nu le mai vezi
Şi soarele-i mai mic cu înc-un an.
În verdele ce crud se pregăteşte
Să umple salcia de muguri noi,
Adie vântul şi ne strânge-n cleşte
Un pas de rac alunecând pe sloi.
Doar cerul ne surâde, uneori,
Şi-am învăţat să nu mai cer un „do”.
Mi-acopăr trupul cu un veac de nori
Şi curg o ploaie-n lacrimi indigo.
Cuvintele mă dor şi niciun zeu
Nu schimbă sensul drumului ascet,
Din brazii albi se naşte-un curcubeu
În dar cu trandafirul violet.
Adaugă un comentariu
Viata , insumare de fatete, de resemnari si curcubeu. Frumos!
Foarte frumos! Într-un tablou primăvăratic, citadinul reprimeşte natura fremătândă.
Admiraţie, Sofy!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE