Trandafirul violet

[Elena Şerban]

Cuvintele sunt de nisip în foi,

Rostirea lor nu îşi mai are rost.

Castele de silabe-ar fi un soi

De zgură peste iarna-n care-am fost.

 

S-au diluat petale în zăpezi

Cu-atâtea ceasuri numărate-n van,

Tramvaiele oranj nu le mai vezi

Şi soarele-i mai mic cu înc-un an.

 

În verdele ce crud se pregăteşte

Să umple salcia de muguri noi,

Adie vântul şi ne strânge-n cleşte

Un pas de rac alunecând pe sloi.

 

Doar cerul ne surâde, uneori,

Şi-am învăţat să nu mai cer un „do”.

Mi-acopăr trupul cu un veac de nori

Şi curg o ploaie-n lacrimi indigo.

 

Cuvintele mă dor şi niciun zeu

Nu schimbă sensul drumului ascet,

Din brazii albi se naşte-un curcubeu

În dar cu trandafirul violet.

 

[Gabriela Grădinariu]

         Viata , insumare de fatete, de resemnari si curcubeu. Frumos!

[Sofia Sincă]

Foarte frumos! Într-un tablou primăvăratic, citadinul reprimeşte natura fremătândă.

Admiraţie, Sofy!