Toamnă, zaibăr şi m-aş duce până-n mustul tău cel dulce

[nicolae vaduva]

 

te-aş fi întins pe laviţe spurcate,

pe coarde de viţă cu struguri

furaţi,

ţi-aş fi mânjit tatuaje

pe spate,

pe buci, pe călcâie, pe genunchi-ncordaţi.

 

ca la strigoi,

prin beciuri închise,

când cerul se făce al naibi de-ngust,

ne-ar fi ţâşnit

din buzele aprinse

mii de broboane rozalii de must.

 

 

cu trupuri stoarse,

intrate-n derivă,

doamnă,

ce licoare, atunci, mi-ai fi fost

şi ce distilat,

cu esenţă parşivă,

din drojdii depuse pe toamna lascivă,

în care-am intrat fără zile de post.

[Valeria Merca]

De aceste versuri  faca-se vinovat cine altul decat zaibarul, ca doar nu autorul, care, de altfel, ne-a obisnuit cu acest gen de poezie!-:)  Am citit si m-am amuzat.

[Ion Lazăr da Coza]

Titlul... aș păstra doar partea a doua.

De ce n-ar fi pe fese, decât pe buci?

rozalii strică ritmul.

Ludică și lubrică atât cât trebuie.

Citit cu plăcere!

da Coza