Taraba cu minuni

[Ada Nemescu]

Când oblojeam izvoarele de răni
Doar zâmbetul schimbam din când în când
Și atingeam cu fruntea de pământ
Eu… toată viața am urcat pe scări

Mai oboseam la câte-o înflorire
La umbra mea micsandre se-ntreceau
Să-mi șteargă fruntea de polen, ziceau
Le bănuiam, iubind, de vreo zorire

Căci eu tânjeam o pace, Dumnezeu
Mă sprijinea în palmele-nviate
Minuni se săvârșeau pe jumătate
Și se vindeau aiurea pe un leu

Acum găsesc doar tainițe-ncuiate
Mă rog să-ajungă visul căpătâi
Poemul meu alb-negru, cel dintâi
Mă voi ierta atunci de tot, și toate.

[Ada Nemescu]

Alexandru, delicat comentariu. Toți urcăm, uneori stăm un răgaz, coborâm, apoi iar urcăm...pe scări...

mulțumiri, aDa

[Ada Nemescu]

Ce frumoasă surpriză, Lisia, mulțumesc.

Răspund mai greu din motive obiective, vă rog să înțelegeți, 

aDa

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Ce frumos. 

[Ada Nemescu]

https://youtu.be/HzzYGVJK2Ok?si=vh7znSdwX18pSuah

[bolache alexandru]

O poezie care îți dă o stare de bine. Cum ar putea să fie altfel când și eu: sunt un om pe niște scări...

[Vasilisia Lazăr]

Un poem frumos, cald, curat, fluent și, chiar dacă are un ton elegiac, mi-a dat o stare de bine. Mi-a plăcut, felicitări! Nici eu nu citez ceva anume, mi-a plăcut întreg.

[Ada Nemescu]

Floare, mulțumesc pentru cuvintele măgulitoare, într-un comentariu de-a dreptul poetic!

aDa

[Ada Nemescu]

Mulțumesc, din nou, Grig!

Citindu-mi versurile să-ți amintesc de Blaga și Voiculescu este mare compliment. Este o poezie mărturisitoare, dar curat rostită, aproape în șoapte. *Eu toată viața am urcat pe scări*, doar tălpile mele o știu...

Sunt copleșită, mulțumesc, aDa

[Grig Salvan]

Un poem frumos curgător, ca un izvor liniștit ascuns sub bolte de verdeață, mi-amintește prin titlu de „corola de minuni a lumii” a lui Blaga, dar tema gravă și tonul elegiac mi-amintesc de versurile lui Vasile Voiculescu. Aș cita câteva versuri ori imagini memorabile, dar aș nedreptăți altele, de aceea rețin poemul în întregime în folderul meu cu lucruri frumoase.