De mult nu mai merg printre tuberoze,
în fața mea o galerie de melci îmi ghidau drumul,
mereu mi se părea foarte departe locul unde trebuia să-mi așez casa,
casa pe care am zugrăvit-o cu sufletul;
a venit frigul
iar ciorapii de lână mi-au rămas strâmți,
la fel și lumea prin care am trecut într-un vals
numai al nostru.

Dați-mi o lingură de sare,
nu se știe când cuvintele mele au nevoie de ajutor,
o voi strânge în pumnul acestei ierni, 
să alung ceața
și zgomotul acela asurzitor când cineva îmi duce inima
într-o scorbură de piatră.

Dacă voi întâlni pescarul care împarte peștii oceanelor
în gânduri de tot felul,
ori violonistul care îți acoperă umbra cu un diez,
poate măturătorul de vorbe seci pe care le adună în sân
și promite că le va plimba
într-o trăsură de aur,
grădinarul pe care l-am uitat în ultima zi de noiembrie
și magicianul pe care încă îl mai strig cât e noaptea de mare?!

Atunci voi semăna maci în junglă, 
mă voi înfrăți cu ploile deșertului, uneori voi fi lebăda
care-și aduce lacul la fereastra ta, 
alteori voi locui într-o cutie de chibrituri și mă voi plânge pădurii că mi-e frig,
Nu, nu fotografiați tabloul acesta, 
e cel mai sărac din tot satul meu de culori și nici nu mai poartă autograful
care-i agăța colțul
de stele.

Vizualizări: 118

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 4, 2018 la 5:55pm

Mulțumesc, da Coza!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 4, 2018 la 5:54pm

Mulțumesc, Olimpia!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 4, 2018 la 5:54pm

Mulțumesc, Valeria!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Decembrie 3, 2018 la 1:10am

Imagini şi metafore deosebite pe şevaletul nostalgiei.

da Coza

Comentariu publicat de Olimpia Sava pe Decembrie 2, 2018 la 7:50pm

Foarte frumos! Felicitari!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Decembrie 2, 2018 la 6:00am

Un poem, pe cât de înduioșător, pe atât de magic redat.

Cu bucuria și plăcerea lecturii

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 1, 2018 la 7:42pm

Mihalea, mulțumesc! Îmbrățișări!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 1, 2018 la 7:41pm

Mulțumesc, Mihaela! Putea să le plimbe mult și bine, eu tot n-aș fi observat! 

Drag, 

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 1, 2018 la 7:40pm

Mulțumesc frumos, dle Tudor!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 1, 2018 la 7:40pm

Mulțumesc, Ana dragă! Mă bucură că am reușit să împodobesc sufletul tău frumos.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Lui Ioniţă Gabriela i-a plăcut discuţia Gardul dintre lumi a lui ovidiu
cu 3 ore în urmă
Lui Ioniţă Gabriela i-a plăcut discuţia Irina și Curierul a lui ovidiu
cu 3 ore în urmă
Mihai Ana Liliana a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Arcadele absolutului a utilizatorului Oprea Alexandra Florentina
"Alexandra atenție la acorduri! Tu ce înțelegi prin versul „ Tu-mi deslușești al vieții…"
cu 10 ore în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Liniștea timpului a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Mulțumesc mult pentru comenatriu și apreciere. Îmi place și recomandarea Dvs., e mai caldă și…"
cu 13 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din arcul dimineții a utilizatorului gabriel cristea
" Un poem superb. Lumea a devenit „muribundă” și o „plămadă a…"
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Doar o vorbă a lui Monica Pester
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Oprea Alexandra Florentina

Arcadele absolutului

Sub arcadele brodate de absolut, Te simt cu fiecare gând neștiut. În ochii mei se deschide cerul,…Vezi mai mult
cu 16 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Liniștea timpului a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Metaforele  din poem surprind plăcut cititorul. Din punctul meu de vedere  aș face unele…"
cu 16 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Definitivi a utilizatorului nicolae vaduva
"foarte frumos!"
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Definitivi a lui nicolae vaduva
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Simona Dobrin îi place postarea pe blog Lumini spre rădăcini a lui Ada Nemescu
ieri
Ioniţă Gabriela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lumini spre rădăcini a utilizatorului Ada Nemescu
"frumos, Ada, frumos!"
ieri
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Lumini spre rădăcini a lui Ada Nemescu
ieri
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Liniștea timpului a lui Dumitru Mocanu
ieri
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Nu mi-ar ajunge niciun veac... a lui gabriel cristea
ieri
Ioniţă Gabriela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe dosul palmelor părintești a utilizatorului Dumitru Mocanu
"îmi vine să plâng...) foarte sensibil...felicitări!"
ieri
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Pe dosul palmelor părintești a lui Dumitru Mocanu
ieri
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Rubaiatele cadânei a lui Mihai Ana Liliana
ieri
Utilizatorului Oprea Alexandra Florentina îi place postarea pe blog Extatic a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
ieri
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Extatic a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Mulțumesc!"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor