Fiecare vorbă are un tâlc al ei.
cele nespuse, au mai multe tâlcuri.
acestea din urmă pot fi interpretate
de anotimpuri, de mersul ploii
și de stagnarea frigului.
vorbele spuse iarna
sunt mai solide;
chiar dacă nu au fundament,
ele alunecă împreună
și nu se sparg decât de ziduri sau de stânci…
vorbele care lovesc ziduri,
se crapă împreună cu acestea.
vorbele care lovesc stânci,
mor neștiute
odată cu îmbătrânirea zborului
în vulturul care le-a văzut întâmplându-se
din înalt.
dacă e să rămână ceva în urmă,
rămân doinele fremătate de taina pădurii,
licărul izvoarelor
și sufletul îndrăgostit
care ar fi vrut să le rostească
pe toate deodată.
Adaugă un comentariu
Mihaela, Sofy, Corina, da Coza, Iris, vă mulțumesc cu inima toată!
Unora li s-a dat cuvântul ca să-și ascundă gândul.
Poetului i s-a dat cuvântul-demiurg.
da Coza
Îmi place ideea! :)
Semnificația cuvântului, al vorbelor cum spui tu este de fapt apanajul sufletului deschis. Este interesantă meditația pusă în jurul vorbei dar și importanța acesteia, acordată de tine.
dacă e să rămână ceva în urmă,
rămân doinele fremătate de taina pădurii,
Am citit și am admirat!
Sofy
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE