Tăcerea ta e moartea mea în sunet.
Tot sufletul e-un plâns fără ecou.
Rabdă-n zadar un fulger fără tunet
Iar ploaia e-un suspin făr-un răspuns.
Se stinge-un vis - ninsoare în tăcere.
Uitarea e infernul ce-a pătruns
Ființa toată-n veacul de durere
Şi-n strigătul rămas fără ecou.
Dar cine poate şti că din tăcere
Se va aprinde flacăra din nou?
Mă vei chema din nou cu-o mângâiere.
Şi-om fi din nou ecou lângă ecou.
Adaugă un comentariu
Fără ecou, pentru mine.
Construcția are logică și e interesantă, dar nu avantajează poezia.
Îmi place titlul.
Autorul și-a recitit poezia? Nu cred.
da Coza
Poate modul în care ați conceput acest text (aici fac referire la rimele din s1 și s2 și schimbarea ritmului în strofa 1, versul 3), conferă poeziei o tentă de rigiditate. Dar poate fi doar părerea mea. Apreciez tonul optimist din ultima strofă, reușită, de altfel.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE