E loc în trupul meu
să mai trăiască încă unul.
Singurătăți am multe
ca fagurul
tristețile culese din nectar.
Am întrebat lăstunul:
''E loc de cuib după altar
unde-a dormit un heruvim,
ascuns după prosopul
țesut din in și lună.
Nu vrei
să stai cu mine împreună?''
''Pe geamurile tale
lumina cade-n cruce pe apus!''
și a semnat un zbor
precum oftatul tremurat pe oale
de mâna-ndrăgostitului olar.
În cerul Tău,
sărac și fără tihnă,
văzui
un nor cerșind cu-armonica pe umeri:
''E loc pentru tristețile-amândouă,
ca fiecare s-aibă cerul lui.''
Pândi prin geam
și lângă călimara goală
zări un piepten de femeie
și s-a pornit pădurilor să plouă.
E loc în trupul meu
chiar și-un copac să crească.
Deja oleandrul a ajuns la grindă.
Am auzit un glas,
mai bine zis părerea lui.
Oare-o fi fost al Tău?
Că parcă l-ar fi îngăimat ghiocul:
''Tare sunt singur! Ca și tine.
Am două lemne, dar ne sunt destule
să ne aprindem focul
și să cinăm, străine.
Ascunde-mă
că vor ca să mă prindă,
să-mi jefuiască moartea
din propria-ți oglindă.''
Și-am alergat la ușă,
dar n-am putut ca să-i deschid coșmarul.
Voiam să mor în trupul meu,
plin de odăi și oase,
dar tot ce am crezut că am mai scump,
tâlharul
deja ducea în spate ce-mi furase
Adaugă un comentariu
mulțumesc tuturor
Frumos, interesant, original abordat subiectul religios.
da Coza
Semn de Admiratie!
Nu știu dacă este vreo interpretare a ceva, dar știu că-mi place foarte tare, mai ales ceea ce e între ghilimele. În fond acesta este scopul scrierilor. Pilda apropierii de aproapele tău, aceea de a-i oferi și lui loc lângă tine și în suflet.
Am citit cu interes și cu plăcere, un prozo-poem de suflet.
Sofy
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE