Stingherirea colţului alb

[Nicoleta Cheles]

Îmi plac străzile
când sunt limpezi
și care nu se întretaie.
Niciun sentiment de vinovăție nu le poate învinge.
Eu trec peste ele cu hoitul unui cerșetor
întâmpinat de inima mea.
În visul meu, lacrimile se dau de-a buşilea timid,
nebune clopote care sting
copiii porniți din lemn de chitară,
iubirea iese din noi,
un șiroi de lavă murdară.
Promite-mi noapte
c-o să fie ultima oară când aud
cântec de greier plăpând
și drumul sub tineri
cum zboară
și stau peste lucruri nătâng
și-aștept o chitară sa moară.

[Mihaela Popa]

o poezie proaspătă,  modern alcătuită, cu metafore zugravind gândurile poetei

admiraţie!

[Sofia Sincă]

Construit pe antiteze, poemul meditează spre drumul drept al visului, dorindu-se realitate. Un ridicat sentiment de culpă emană din a doua parte a textului, starea autoarei la un moment dat.

Eu trec peste ele cu hoitul unui cerșetor/întâmpinat de inima mea. - Eu trec peste ele cu hoitul unui cerșetor/
întâmpinat de inimă. Pronumele posesiv nu-și mai are locul aici, mai sunt niște pronume înaintea lui.

Am citit cu plăcere,

Sofi