stare de toamnă

[Vasilisia Lazăr]

dimineața

îmi mai desprind

un strat de iluzii

de pe gene

ca și cum visele sau urmele lor

s-ar putea atât de simplu spăla

cu sarea din lacrima

rațiunii

 

rătăcesc prin mine

ca printr-un parc pustiu

cu frunze moarte pe alei

și bănci scorojite

de uitare

 

e-atâta liniște

și nicio pasăre

sunt atâtea cărări

și nicio urmă

 

doar eu

copac bătrân și solitar

în scoarța căruia ți-ai scrijelit adânc

numele

rătăcesc la braț cu o singurătate

în care aș vrea să-ți odihnești

măcar din când în când

sufletul frumos

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc pentru apreciere, Grig! Și pentru selecție.

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Alex! Mă bucur că ai rezonat.

[Vasilisia Lazăr]

Vă mulțumesc cu drag și considerație, maestre C. I. Ușurelu!

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Dan! „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă/ Sufletului nostru bucuros de moarte”... Drag!

[Grig Salvan]

Deosebit de gingașă elegie de toamnă!

Îmi place mult:

„rătăcesc prin mine

ca printr-un parc pustiu

cu frunze moarte pe alei

și bănci scorojite

de uitare”

[bolache alexandru]

Încă o poezie de toamnă cu nostalgii și imagini   frumoase. La o poezie deosebită un final pe măsură!

[Culiţă Ioan Uşurelu]

Sensibil, Frumos, Profund!

[petrut dan]

Wow, ce final surprinzător, nu mă așteptam, tot citeam și mă gândeam că mai toți autorii noștri au fost cuprinși de panică în fața scestui anotimp, ce aduce, într-adevăr, momente în care îți dorești singurătatea, între noi fie spus... și dacă nu ți-o dorești, nu scapi.)) ...cred că sunt cel puțin vreo trei titluri cu și despre toamnă, dar aici ai întors brusc și ne-ai aruncat acel „frumos” la care eu, cel puțin, nu mă așteptam și care luminează minunat o frescă, unde cenușiul părea că și-a depus candidatura!) Păi da' ce, numai tu să te răsfeți cu cuvintele?!!) O stare de toamnă care sfârșește în brațele unui minunat adjectiv, pe care toată lumea și-l dorește și-l place! Cu prețuire!