Ca un ins ce speră, nu zidesc zidoace,
Nu îi sap în cale celui ce pășește,
Nu îi tulbur somnul sinelui ce tace
Și-mi visez menirea, de-s lăsat în pace.
Vântul ăstei toamne, scurmă, oțelește
Chiar și frunza scursă, ce-n țărână zace;
Aștept trenu-adesea doar când nu oprește
Într-o gară-n care șinele-s de ace.
Ca o nebunie, nu mai vreau să tulbur
Soarta mișcătoare a atâtor brume;
La ce aș pune un hotar de murmur
Țarinilor care nu mai au nici nume?
A sosit cea toamnă când cuvântu-l scutur
Înspre iarna care va sosi în lume.
Adaugă un comentariu
Vă mulțumesc!
Rupere de ritm:
La ce-aș pune și eu un hotar de murmur > Eu la ce aș pune un hotar de murmur
Încântat.
da Coza
Minunată!
Din gând sublim şi vis cu vrajă se nasc dorinţe ce călătoresc prin lumea cuvântului, răscolesc cu tandreţe simţuri şi pun stăpânire pe inimi. Însă ce te faci când ești tot în contratimp?!... E devină toamna?
Am citit cu deosebită plăcere!
Sofy
Frumoasă poezie, apreciez meditaţia lirică şi melodicitatea versurilor. Poate augmentativul zidoace nu mi se pare cel mai fericit, dar înţeleg sensul lui acolo. De asemenea, repetitia verbului a sosi in final putea fi evitată.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE