*alb te ucide poema*
- dedicată lui C.A. -
seminţele dorurilor nenumite nu se flamboiază
decât în vatră de atriu
n-o să culegi fructe exotice plantându-ți arborele identității
în aisberg
și nici carpeta clipei n-o să-ți fie velă statornică
oceanului cosmic
când te-ncumeți să-i cartografiezi zonele albe
într-o bărcuță cusută cu puncte în bordură de timp auster
niciodată îndeajuns de aproape de tine
intermitent îți pâlpâie chipul sub geană rareori
ciutura îți scoate în buză izvorul
însetezi după cel nevăzut
acut se relevă adevărul din roșu
trebuie mai mult decât palpezi şi pleoapa dezveleşte
două braţe nu-s deajuns criptic să dăltuiești cupolă magică pupilei
să-ţi aduci toate falangele însămânţate în oameni
acasă
vinul greu al atingerilor fermentează de vise
mai greu decât greul pământului
parfumu-i hipnotizează operează tumorile numai anestezicul lipsește
îţi iei zborul în spate ca pe golgota de serviciu şi urci
spre răstignirea albului din tine
(este mai mult decât profesiunea – obsesia ta de credinţă)
acolo unde crivăţul înzorește înţelesuri subtile
îi faci sufletului cuibul
nu-ţi mai rămâne decât să descarci
în wordul tău pământesc muzica sferelor coapsele-ţi vor frământa simfonii
în curgeri şopotitoare sau un stacato domestic
se vor mula văzduhului serafic din cartilaje
un alt poem vei îmbrăca smerit sub acordaje celeste
fără de veste şi-n arpegii diafan de albastre tainele se vor umple de tine
ploi violete îţi vor răspândi sporii
în grai şcolit de căderi şi-nălţări vor testa suflului
esenţa de alabastru
îndoieli şi credinţe au zebrat vinețiu noaptea din burice înainte
de-a impregna alchimic cuptoarele auricului argintiu
megabiţii bucuriei de-a fi
în octavă de efemer (cu transcenderile incluse-n pachetul complet)
vor traduce limbajul stelelor botezându-le ritualic
toate travestiurile materiei îți vor încălzi incheieturile spațiului tău vital
sfios vei memora uneori partituri
sau vei uita de tine alergând după fluturi
nu ezita să chemi zeii tuturor nevăzutelor să-ţi dea acreditare
pentru uşile care nu se deschid cu mâna
ai mare grijă totuşi nu fă nod lacrimei în tine
vina din talpă să-ţi fie doar compost creşterii bogate e un anotimp al iertării
şi pentru tine râul se varsă în cer
tu eşti minunea care-şi înoată crawl toate direcţiile
sub copita aurie a dimineţii eliberează poete galopurile din sânge
şi oraşele nu vor avea bulevarde pavate
doar din cicatrici sângerânde
vor curge mistere matlasate cu păsări printre panglici de curcubeu
nişte gânduri de îngeri sunt gata
să explodeze
nu le-nfigeți în fiare
palmele râd când ceru-şi întinde aripa un eon mai sus de
respirul creaţiei
Adaugă un comentariu
Nikol, conștient sau nu, la diferite nivele de evoluție, cred că toți facem asta! Însăși faptul că respirăm în această dimensiune reprezintă acceptul nostru!:))) Deși unii își mai aruncă Golgota... și-o vor relua, acum, sau altădată...........
Valeria, scriitorii dinainte nu se sfiau să dedice poezii și volume întregi persoanelor importante din viața lor! Cei de acum parcă se tem să-și recunoască sentimentele, sensibilitățile, adorațiile față de cineva sau ceva! Cumva își malformează simfonia inimii, sufocând-o, închizând-o în grotă! Nu își asumă ceea ce simt și ceea ce sunt din niște orgolii cărora nu le găsesc sensul! De aici și o anume alienare a poeziei moderne. Când pleci de la raportările la particular și le dai amplitudine - generalul capătă altă consistență și panaromare, decât de te raportezi la ceva virtual! Cel puțin asta-i părerea mea! Mulțumesc de vibrație!
golgota de servici / golgota de serviciu
îţi vor răspândii sporii / îţi vor răspândi sporii
De asemenea nu aș folosi „cicatrici sângerânde”, ci „răni sângerânde”, deoarece cicatricea nu reprezintă decât urma lăsată de o rană după vindecare.
Ce menire aparte are poetul! Mi-a plăcut mult, ar fi mult prea mult de citat, așa că n-o voi face. Felicitări!
Bănuiesc: trebuie mai mult decât să palpezi şi pleoapa dezveleşte
le-nfigeti > le-nfigeți
Cândva mă numeam Cezar Augustus... Patriciano, mulţumesc pentru dedicație (și discreție)! Lauri pentru poezie!
da Coza
Este o plăcere să descifrez versurile metaforă. Felicitări și mulțumesc frumos!
Nu știu cui îi este dedicată poema, dar știu că e plină de culoare... Alb ucigaș... Da, se poate spune și așa. Albul, culoarea primară, are atribuții multiple. Ai alcătuit diferite sfaturi după culori. Semnificația simbolică a culorilor de fapt, reprezintă trăsături diferențiate din elementele umane universale.
Poem, obișnuit pentru tine, imens pentru noi.
Sofy
Citesc, recitesc... Mi-ar plăcea să pot scrie si eu poezie cu dedicație... Am câteva nume pe listă. O îngemănare de frumos, metaforele tale...
Admirație, Gerra!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 600 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE