secvențe

în vremea aceea aveam un cal alb

și eu și calul aveam aripi albe

eram tânăr și foarte îndrăgostit de o puștoaică

și ea era îndrăgostită de o pasăre albă

îmi imaginam cum ar fi să ne iubim într-o casă

pe un munte însorit înveliți de urletele lupilor

apoi mi-a trecut

m-am apucat să fac pâine și să fiu fericit

modelam aluatul în sfere și le învârteam cu dexteritate

în una mi-am scăpat inelul de logodnă

în alta m-am îmblânzit

în ultima puștoiaca strângea la sân pasărea de gheață

acum sunt un fel de farmazon

construiesc aeronave de aceeași culoare

unii le privesc și pleacă în concediu

alții vin cu sticle de bere

le ating și se pun pe chef cu lăutari și dame de consum

în rest sunt oameni cumsecade

Vizualizări: 145

Adaugă un comentariu

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe Mai 3, 2018 la 12:16am: Excelent!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Aprilie 29, 2018 la 1:59pm: O poezie noncrepusculară, dar mult seducătoare...

da Coza

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Aprilie 28, 2018 la 3:51pm: Secvențe, secvențe dar întregul e un regal! O declar una dintre poeziile mele preferate de pe pagina dumneavoastră!
Drag,
Nikol

Comentariu publicat de Ana Cîmpeanu pe Aprilie 28, 2018 la 12:17pm: Foarte frumos! Îmi plac mult căldura evocării si intimismul curat al comunicării lirice!

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Aprilie 27, 2018 la 10:53am: Secvențe lirice măestrit alcătuite îi care imaginația se poate desfăta în voie, a mea cu siguranță. Să expun:

Prima parte e ceva comun tuturor: cu îndrăgostire, visul solitudinii cu ființa iubită (apropo: eu visam cabană, casa nu mi s-ar fi părut așa romantic :)) și ,,frământatul” casnic în care el se ,,îmbânzește”...

Urmează versul trist în care „pasărea albă” devine „de gheață”:

în ultima puștoiaca strângea la sân pasărea de gheață - după mine, o încercare de resuscitare a relației.

În ultima parte încărcată cu umorul specific, mă duce cu gândul cum poetul construiește ,,avioane de hârtie” (construiesc aeronave de aceeași culoare) cu aceeași culoare - albă, ca visul puștoaicei, pline de speranță, pe care le trimite cititorilor și fiecare percepe în felul său; unii le privesc și nu comentează, alții nici nu le citesc fiindcă au alte preocupări mai puțin literare și rămâne ,,restul”... :)

în rest sunt oameni cumsecade

Domnule Văduva, cu versurile dumneavoastră învăț... cum-se-cade! Nu detaliez! - vă imaginați cum și în ce. :)

Mulțumesc de ,,aeronavă”! Cu drag, Ela - rest de la Mihaela :)

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Aprilie 27, 2018 la 9:42am: Viața de la simplitate, la complexitate... E bine și așa și așa. Însă fericirea este mai pură atunci când te bucuri de lucruri mai simple. Dar, dacă nu le mai ai la îndemână, este necesar de creat echilibrul, fie el și trepidant.

N.Văduva a trecut la lirica serioasă... :)) Un poem filosofic, meditativ, dintr-o poveste metaforizată, de căutare a adevărului, până la urmă.

Am citit cu interes,

Sofi

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Aprilie 26, 2018 la 9:07pm: Foarte expresiv! :) Imaginativ - fără doar și poate. :)

Am citit cu mare plăcere,

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Aprilie 26, 2018 la 11:30am: „îmi imaginam cum ar fi să ne iubim într-o casă

pe un munte însorit înveliți de urletele lupilor

apoi mi-a trecut” o idee: să revin secvențial!

Comentariu publicat de TACITUL pe Aprilie 26, 2018 la 7:09am: Imaginaţie multă... ca de obicei.

(atenţie la aceiași culoare; corect: aceeaşi ... substantivul culoare e de gen feminin)

J' Arrive!