se adună umbrele
pe câmpia aridă
a sufletului
nori negri desenează
păsări schimonosite
de ură
stau spânzurate
ferestre închise
uneori te zăresc
pictând lacrimi abstracte
alteori culorile tale
se preling
ca din nişte răni
pe braţele mele sculptate
în rugă
te regăsesc din ce în ce mai rar
troiţele au fost secerate
necoapte
nesfinţite
nesfârşite
îmi sunt încă dorurile
visurile cu tine
umple cerul
de ţipete mute
plouă străin
plouă inutil
fără tine
nici în această veşnicie
nu voi şti cine sunt
Adaugă un comentariu
-
Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe August 14, 2015 la 11:06pm
-
Neantizarea cuplului, cu o vagă speranță a celui ce a iubit mai mult...
Metafore rezonante, deși nu extravagante.
da Coza
-
Comentariu publicat de paparuz adrian pe August 14, 2015 la 11:55am
-
multam fain!
-
Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 14, 2015 la 10:22am
-
Stare deprimantă, frică de singurătate, angoasă. Suferință... dar fără suferință nu există bucurie, fericire... deoarece nu există termen de comparație.
Poemul are farmec prin tristețea ce-o emană.
Am citit și am admirat,
Sofy
Despre
colaborări
link-uri utile
Zile de naştere
Zile de naştere sărbătorite astăzi
donații
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
Activitatea Recentă
Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE