pe câmpia aridă
a sufletului
nori negri desenează
păsări schimonosite
de ură
stau spânzurate
ferestre închise
uneori te zăresc
pictând lacrimi abstracte
alteori culorile tale
se preling
ca din nişte răni
pe braţele mele sculptate
în rugă
te regăsesc din ce în ce mai rar
troiţele au fost secerate
necoapte
nesfinţite
nesfârşite
îmi sunt încă dorurile
visurile cu tine
umple cerul
de ţipete mute
plouă străin
plouă inutil
fără tine
nici în această veşnicie
nu voi şti cine sunt
Adaugă un comentariu
Neantizarea cuplului, cu o vagă speranță a celui ce a iubit mai mult...
Metafore rezonante, deși nu extravagante.
da Coza
multam fain!
Stare deprimantă, frică de singurătate, angoasă. Suferință... dar fără suferință nu există bucurie, fericire... deoarece nu există termen de comparație.
Poemul are farmec prin tristețea ce-o emană.
Am citit și am admirat,
Sofy
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE