Scena vieții

[Monica Pester]

Nu sunt cel mai bun regizor

Nu sunt nici mare actor

N-am jucat nici în Regizor

Sunt puțin cam incolor

Îmi adun cu grijă mapa 

Când spectacolul se-ncheie

Scot jobenul, scot și capa

Încă le mai țin sub cheie

Mă urc în prima trăsură 

Cu cai albi, ornamentați

Brusc devin altă făptură

Ochii mari și migdalați,

Cosiță de grâu copt vara

Împletit-n șapte ape

Și până se lasă seara

Fac vârtejuri pe aproape 

Sunt prințesă-n custodie

Riga Lună m-a cerut

Să îi fiu spre măreție

S-o-nsoțesc neîntrerupt

M-a-mbrăcat în voaluri albe

Cu acorduri de-ametist

Însă nu mi-a pus podoabe

Ce vrei, fire de artist

M-a-nzestrat  cu conștiința

Celui ce mai vrea un rol

Și mi-a dat îngăduința 

Să am autocontrol

Nu sunt deci, marionetă

Iar ea nu-i un păpușar

Nu sunt nici o midinetă

Agățată pe trotuar

Sunt prințesa Lunii, astăzi

Și-mi fac rolul cu motiv

Ochii-mi joacă tot mai repezi

Vreau să fiu superlativ

Mă preumblu-mpăunată

Conștientă și sesilă

Știu că sunt cea mai umblată

Dar de mine tot mi-e milă

Căci jucând pe două scene

Nu vezi cât de mică ești

N-ai ajuns ce vrei, pesemne

Și nu știi să te ferești

O scenă e viața toată

Vrei să joci mai multe roluri

Pe podeaua ca o roată

Ai de descifrat simboluri