Sălcie, clipa nechemată curge

[Valeria Merca]

sonet

Când înadins  lumina se răsfiră,

Iar ochiul zăbovește a mirare,

Adulmeci oful risipit pe liră,

Încorsetat în semne de-ntrebare.

 

Semnezi  cu ziua vechiul armistițiu,

Melancolia-și face-n tine casă,

Dorința e mulată pe solstițiu,

Dar norul din privire nu o lasă.

 

Te-mbeți mocnit cu stropi de nemurire,

Sălcie, clipa nechemată curge,

O altă toamnă îți va da de știre

Că frunzele-s din ce în ce mai murge.

 

Cât ciripitul mai zvâcnește-n aer - 

E semn că luna-i țese nopții baier.

 

 

[Valeria Merca]

Mă bucur, Sofi, că ai rezonat cu tristețea mea: cum altfel decât dulce-amar?!:))

Prețuire, draga mea!

[Valeria Merca]

Muțumesc, Rădița pentru vibrație. Iată ce spune Loredana Groza: Cred în suflete pereche, există cineva pentru fiecare dintre noi.

[Tudor Cicu]

„De ciripitul mai zvâcnește-n aer - 

E semn că n-am frânt  luna într-un baier.”

Mi-ar fi mers la inimă „ceva” mai semnificativ (cu amprentă) pentru clipa nechemată care curge... N-am scris sonet, nu mă încumet, dar admir la tine incantația ritmului și acel „ceva” _ascuns privirii_ pe care îl transmiți. Iar acel ceva (de pus pe note) e domeniul lui Ionel Mony. 

[Pop Dorina]

„Te-mbeți tacit cu stropi de nemurire,

Sălcie, clipa nechemată curge,

O altă toamnă îți va da de știre

Că frunzele-s din ce în ce mai murge.”

Frumos sonet ai clădit, dragă Valeria. Felicitări!

[Sofia Sincă]

Foarte frumos sonet, cursiv, un dulce-amar fermecător.

Deosebită admirație,

Sofi

[Rădița Răpeanu]

Semn de încântare și plăcută lectură!