iarnă în sărbătoare

[Dinca Valerian]

cad împrejur nămeți grei de mătănii

reci gerul nopții stelele doboară

se-aud troznind zăpezile sub sănii

răpuse-n drum pentru întâia oară

 

sting felinare noaptea cât cuprinde

gonind copiii umbre pe la poartă

iubirea curge vie din colinde

ca o iertare preschimbată-n soarta

 

miros cămări a sărbătoare dulce

strig rugăciuni din fiecare carte

e pace și nu-i nimeni să se culce

în noaptea asta viața se împarte

[Dinca Valerian]

@Valeria Merca Multumesc pentru apreciere si comentariu. Si dvs si dna Sinca sesizati prebleme in primele doua versuri. Incerc sa-l repar pe primul astfel ”cad împrejur nămeți grei de mătănii”. La al doilea n-as umbla decat daca credeti ce e musai. M-as bucura sa reveniti, dvs si dna Sinca, cu un nou punct de vedere.

[Valeria Merca]

Acolo m-am împotmolit și eu, la primele două versuri, deși cred că „reci” are ca determinant pe „stelele”, e o inversiune acolo... În rest, tabloul iernii, nostalgia pentru Crăciunul de odinioară sunt plăcut redate. Am rezonat!

[Dinca Valerian]

@ Sofia Sincă Mai studiez primul vers. Multumesc pentru comentariu

[Sofia Sincă]

Spiritul sărbătorilor de iarnă străbate versurile. Ai creat o iarnă ca cea din copilăriile noastre, unde frumusețea aerului rece pătrundea până în inimile noastre, odată cu bucuriile sărbătorilor.

Eheiii! Unde sunt iernile de altădată!...

Primul vers este ieșit din ritm, din motiv de accente. Apoi, reci gerul, e cam alambicat. Eu înțeleg, reci este atributul mătăniilor, dar scris în acest vers, complică lucrurile, așa fără semne de punctuație.

Dar am citit cu plăcere,

Sofi