sângură pe lume da cât l-am mai iubit

[Ottilia Ardeleanu]

unde mă duc mă eu acu singură undeee
ce mă fac eu mă cu viaţa asta pe mine ca o cojoacă ruptă
mă părăsişi mărineee mă lăsaşi gândului pământului
nimănui de m-or plânge pe mine apele pe secetă paparudele

te iubii ce te mai iubii colò pe vale sara printre maci
te-ngropai şi acu mă lăsai în genunchi să-ţi mângâi iarba de pe piept
ce piept când mă lipeam de el auzeam cum pârâie inima de fericire

stai să te şterg o ţâră pe ochii ăi negri şi ficşi
că acu te uiţi la dumnezeu şi îi povesteşti câte păcate ne-am făcut noi doi
cu lumea toată împotrivă da dacă în noi se făcuse loc de iubit
cum era să stăm cu mâinile-n sân mărine mărineee

iote-o şi pe ţăţica vine şi ea să te-ntrebe ce mai faci
cu lumânarea aprinsă ca să te vadă înluminat să ne ţie de urât
ce-i mai plăcea de tine că erai ăl mai vrednic în sat de mureau toate muierile

ţăţică ia colea ştergarul şi hai să rupem pâinea asta coaptă-n ţăst
să mănânce şi omu’ meu când s-o întoarce de la domnul
pe patul lui de ţărână mai uşoară cu o viaţă

[bolache alexandru]

mi-a plăcut si textul poetic...

[Vasilisia Lazăr]

Bingo! Aveam sentimentul că parcă am mai citit, dar acum m-ați luminat, d-le Bolache. Normal, e altfel aici, dar te duce cu gândul.

“Mario, Mario… Ce mult te-am iubit eu pe tine, Mario!”.

[bolache alexandru]

am avut același sentiment când am citit zaharia stancu.

[bolache alexandru]

ce mult te-am iubit...

[Vasilisia Lazăr]

Mi-a plăcut.

[Ionel Mony Constantin]

 Foarte bine!

[Gabriela Grădinariu]

Din ce nu face olteanul poezie? Un bocet cât o iubire mi-a încărcat sufletul cu durere. Admiraţie!