Să fie lumină

[Dumitru Ichim]

 

În piatră le-a scris

muritorilor legea.

Din vremuri domuze.

 

Au venit îndrăgostiții apoi,

fiii munților,

și i-au zis:

'' Pentru aripi - buze,

în loc de cuvinte-

privirea.

Tu, care ești Iubirea,

deasupra de bine și rău,

au nu prin noi

pe lut ți-ai tors firul?

Cum ar putea,

cel ca și tine-ndrăgostit,

ca muritorul de rând să sfârșească?

Au nu e-n oglindă

întreg chipul tău?

Oare nu trandafirul,

așa cum e - ghimpe și cuie,

nu-ți este și ție cărare

 ce tristețea și-o suie

asemenea nouă?

Cine-și ascunde,

dar uită să-și șteargă

stropul de rouă?

Au nu din genele tale a curs?

Tu nu-nțelegi? Tu, inimă iubindă,

n-ai unde să fugi din oglindă.

Sunt lacrima ta.

Eu ard ca și tine, fără de seară.

De ce-n orice noapte-mi vorbești

despre moarte?

Știu jocul de-a umbra,

cum să-i sar peste coardă.

Moartea nu poate să ardă

ca vulcanul

când palmierul și-l spune.

Ea-l trece

pe muritorul ce-i mândru de lanțuri

cu-același leagăn,

din patru scânduri de brad sau pădureț,

dar cel îndrăgostit

chiar și pe tine te poartă

ca pe-un odor de mare preț,

cu cele patru strune.''

 

Și le-a răspuns Iubirea:

''Buze v-am dat, presusul de aripă,

nu vi-i de-ajuns,

când cel ce iubește

vecia și-o soarbe din clipă?

 

Fiți unul din altul grădină!

Cu buze, asemeni ca voi,

inimii mele,

'nainte de soare și stele,

dintru adâncul înalt i-am grăit:

Inimă,

azi sunt îndrăgostit,

fă-te lumină!''

[Agafia Drăgan]

Admiratie!