Rutina ruginii (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

şi azi

ca şi mâine

ca ieri

tic-tacul ceasului de perete e acelaşi

acelaşi e peretele aceleiaşi case

imperturbabil renasc în fiecare dimineaţă

din repetabila zgură a nopţilor-indigo

zilnic mă împac cu mine

întrucât zilnic mă urăsc de moarte

moartea

fiindcă-mi plăteşte săptămânal chirie

mă calcă (să simt că trăiesc) apăsat pe degete

încât dac-aş ţine mâinile pe clape de orgă barocă

aş interpreta dumnezeieşte

toate fugile lui Bach

sau poate că ar fi una şi aceeaşi partitură

căci la ce ureche muzicală am

n-aş face diferenţa

cum nu fac deosebirea între tic-tacul de ieri

şi cel de azi al ceasului de perete

deşi ştiu (dar oare de ce nu accept?) că rugina

îi macină sistematic

mecanismul

 

[Ada Nemescu]

Moartea plătește chirie!? mi se pare un discurs de învingător care poate experimenta orice, oricât, oriunde...

aDa

[petrut dan]

''zilnic mă împac cu mine'' mi se pare un vers absolut!  Uneori un poem gravitează în jurul câtorva idei dar aici semnificația acestui vers  devine apăsătoare, supărătoare chiar pentru că, confiscă, în sensul bun restul 

dar într-un mod ce dă șanse firescului! Unii artiști trăiesc toată viața după un rol gen RoberT Powel în Isus sau

Amza Pellea în Mihai Viteazul, poemului de care vorbim nu-i va refuzată admirația datorită fix acestui vers. De-a dreptul impresionant! Și dacă nu mă credeți spuneți de fiecare dată când vă treziți '' astăzi(zilnic) mă împac cu mine'' și vedeți dacă nu vi se va schimba perspectiva.

[Denisa Curea-Popa]

Și a acceptat într-un final... Și noi vom accepta