Rugă

[GeorgePena]

Doamne,  

dă-mi înţelepciunea firească  

a omenirii,  

înverşunarea mea logică  

să înflorească  

ca zorile,  

ca trandafirii;  

  

toarnă-mi în suflet  

lumină sfinţită  

şi clară,  

fantastică abnegare,  

să stârnesc fulgere-  

ploi în plină vară-  

câmpiilor în uscare.  

  

Întăreşte-mi dorinţa  

şi dorul de frumuseţe-  

singurătăţilor distinse-  

bucuriile să-mi cânte,  

să sune cu tandreţe,  

nedumeririlor învinse.  

  

Să fiu mai bun,  

mai liric decât sunt-  

temerar şi drept,  

viaţa s-o înfrunt,  

împresurat de neuitare.  

  

Dă-mi înălţimile mari  

unde ciocârlia  

învaţă să planeze,  

acolo lângă stele;  

ca sufletul şi inima mea  

imnuri şi ode să toasteze  

ţării mele,  

  

şi dacă cineva  

cu aspră dojană  

mă ceartă,  

pentru iubirea rotitoare-  

schimbă-mă-n vultur  

cu o altă soartă,  

ori într-un leu furios  

pentru timorare. 

[GeorgePena]

                Comentariu publicat de GeorgePena pe Iunie 20, 2021 la 9:37pmŞtergere comentariu

MĂRIA TA...

poetului Mihai Eminescu,

Tânăr si ferice te-am ştiut, Măria Ta,

fără a şti vreodată cum se moare,

Luceafăr sfânt erai, ce tot stralucea

prin teii dragi, veşnic în floare.

Cad în genunchi la steaua dintre stele,

izvoarele au murmur de safire,

Măria Ta, vin codrii de aramă să se spele

cu lacrima din Cartea de Citire.

Eu vorbesc în sinea-mi doar în şoapte

să nu-Ţi trezesc somnoroase păsărele;

e clipa asta, totuşi, cât un glas în noapte

ori cât un cer din vara poeziei mele.

Iată, Măria Ta, suntem într-un alt mileniu

ce e gata să-Ţi dezvăluie statui,

vei fi mereu mai sus de aştri, cu un geniu

încăruţind la steaua nimănui.

[GeorgePena]

ACESTA CARE SUNT

Omul acesta care sunt, bun sau rău,

și azi, și ieri, a avut de spus ceva;

ca și lumea s-a apropiat de Dumnezeu

şi, enigmatic, a iubit-o pe Eva.

Omul acesta care sunt, urât sau frumos,

cu bucurie şi-a dăruit existenţa;

nu regretă că destinu-i este sinuos,

că iubirea i-a încununat decenţa.

Omul acesta care sunt, liric şi zâmbitor,

nu-şi plânge amăgirea uitată-n depărtare;

răscoliri şi patimi, într-un flux novator

i-au bântuit fiinţa, c-o gravă asumare.

Omul acesta care sunt, cinstit şi drept,

aşteaptă şi speră la fel ca şi alţii;

nu-şi iroseşte uimirea înverşunată-n piept

şi-l macină uitarea de semeni, infatuaţii.

Omul acesta care sunt, bun sau rău,

e ros de patimi într-un flux novator;

intotdeauna l-a iubit pe Dumnezeu

şi iată-l azi și mâine, poetul visător.

George PENA

[GeorgePena]

P O E Z I E I

 

Te-am jefuit, te-am tâlhărit,

viaţa toată te-am dorit;

de dor sfâşiat, mă descompun,

nemuririi tale mă supun.

 

Lasă-mi puţinul răvăşit,

vraja iubirii la infinit;

la rugi păgâne şi sfioase,

lasă-mi rimele focoase.

 

Mult te iubesc surioară

în nebunia mea bizară;

fibrele mele-s devorate,

sângerez în tot şi-n toate.

 

Pofte şi patimi laolaltă,

răscoliri în mine tresaltă,

şi-nfiori poetul generos,

linşat de tine norocos.

 

Te-am dorit, te-am jefuit,

toată viaţa te-am iubit;

la rugi păgâne fastuoase,

lasă-mi rimele focoase.

[Mihaela Popa]

dacă-mi permiteţi, fără supărare:

"să înflorească  / ca zorile,"  poate găsiţi o rezolvare la această asociere

tablouri condensate, idee bună, ceva mai multă atenţie la acest fel de ligamentări

cu prietenie,

Mihaela

[Sofia Sincă]

Așa cum ai spus - o rugă. Era mai nimerit acum, să se oprească ploile... sunt cam multe...

Nimic special.

Sofi

[Vasilisia Lazăr]

În primul rând, se postează o singură poezie, nu două. Dar și acestea două le-ați postat la dublu. Și nici nu ați scris titlul. Titlul nu se scrie acolo unde l-ați scris dumneavoastră. Voi rezolva eu problema de data aceasta. Dar numai de data aceasta. 

[GeorgePena]

MĂRIA TA...

poetului Mihai Eminescu,

Tânăr si ferice te-am ştiut, Măria Ta,

fără a şti vreodată cum se moare,

Luceafăr sfânt erai, ce tot stralucea

prin teii dragi, veşnic în floare.

Cad în genunchi la steaua dintre stele,

izvoarele au murmur de safire,

Măria Ta, vin codrii de aramă să se spele

cu lacrima din Cartea de Citire.

Eu vorbesc în sinea-mi doar în şoapte

să nu-Ţi trezesc somnoroase păsărele;

e clipa asta, totuşi, cât un glas în noapte

ori cât un cer din vara poeziei mele.

Iată, Măria Ta, suntem într-un alt mileniu

ce e gata să-Ţi dezvăluie statui,

vei fi mereu mai sus de aştri, cu un geniu

încăruţind la steaua nimănui.