Rugă pentru pământ

[Monica Pester]

Stau drepți stejarii mei de veacuri

Cu fibra tare în pământ,

În ăst pământ cu munți și lacuri 

Cu-n lut pe care îl frământ. 

Când din adâncuri vuiet scoate

Și se cutremură plângând 

Acest gigant e peste toate 

Al cerului și calm și blând. 

Iar ploile ce vin și-l  spală 

Hrănesc divina-nsuflețire 

Lăsându-și urma-arhetipală 

În scoarța verde, drept sfințire

Și-apar cocori în stoluri albe 

Ce îi aduc povești din lume 

Pe gâtul lung purtănd în salbe 

Tainice zboruri fără nume 

Nimic nu moare pe planetă 

Deși ne ducem rând pe rând 

Trăim pe-o coadă de cometă 

Pe care ne-o zidim în gând 

Ne transformăm și în stejari 

Când vine timpul de plecare 

Și ne rugam la cei stelari 

Pământului de vindecare. 

[Maria Mitea]

Monica, ai scris cu măiestrie și sfințenie! 

Un poem care mă face să mă închin după ce îl citesc! 

Mi-a plăcut f mult strofa:

” 

Nimic nu moare pe planetă 

Deși ne ducem rând pe rând 

Trăim pe-o coadă de cometă 

Pe care ne-o zidim în gând ” - o simt ca pe o poezie desinestătătoare, 

Cu drag! 

[Costel Zăgan]

   Da, omul poate să și vindece planeta, nu doar s-o distrugă: întru-totul de acord cu acest mesaj liric!

[Stanescu Valentin]

Doamnă Monica, acum când glia e-n răgaz şi-i secetă în jur şi-n om ne curg iar lacrimi pe obraz când disperarea care vine latentă e-n iarbă şi-n pom...

 

văd lacrima cum se prelinge

     involuntară pe sub gene

          cuvântul tău azi ne atinge

               cu adevărul strâns în pumn

                    şi neputinţa în refrene

 

                    strămoşii mei esenţă tare

               se închinau spre lutul sfânt

          au dat pământului valoare

     s-au stins pe rând în ani’60

azi e un bocet în mormânt...

 

[Ada Nemescu]

Un poem TESTAMENT, așa îl percep.

Pentru a străjui veșnicia, doar stejarul putea fi ales. Dincolo de construcție, cel mai important este mesajul, un manifest pentru umanitate.

am citit cu interes, aDa