Rugă IV

[Monica Pester]

Nu-s multe poeme-n lume să mă-nvețe cum să plâng

si tristețea cum s-o lepăd, valul fricii cum să-l frâng.

De n-aș fi venit pe lume cu cosițe și bujori,

m-aș fi dus de dragul morții să o cânt în sărbători.

Cu o barcă  uriașă dăltuită-n fir de lemn,

si catarg înalt cu vele, să arăt cât sunt de demn,

aș pleca peste oceane, în aflarea nopții mari,

să-i înfrunt nimicnicia, tocmind șapte lăutari.

Cu lăute vechi cu strune de argint și păr de cal,

să-mi răsune în timpane cântecul de sus  din deal,

să-mi dispară toată frica de loc bun și cu verdeață

și să-mi torc fuiorul propriu cum voi ști în astă viață.

Sunt pe muchia dintre lumi, călăresc doi inorogi,

între vis și nebunie, vreau cu mine să te rogi,

Doamne, cât ești Tu de mare și atotputernic ești,

rogu-te, lungește-mi viața, nu mă satur de povești.

[bolache alexandru]

Da! O poezie care curge ok. Are de partea ei frumusețea metaforelor iar versul chiar dacă e lung păstrează ritmul.

[Vasilisia Lazăr]

Da, e ok. :) Drag!

[Monica Pester]

Refăcut. Mulțumesc mult.  Pot sa dorm. Noapte cu vise, Lisia 

[Monica Pester]

Surpriza totala, Lisia ! Chiar nu ma așteptăm să placă. 

Mulțumesc frumos.

Așa este, voi schimba. 

[Vasilisia Lazăr]

Excelentă poezia, Monica, bine strunit versul, chiar dacă e unul mai lung, mi-a plăcut mult. Doar la ultimul vers, nu-mi sună bine accentul la „să mai trăiesc” și aș sugera, pentru o curgere foarte bună, „rogu-te, lungește-mi viața, să trăiesc iar din povești”, chiar dacă schimbă puțin sensul, mi se pare sugestiv. Cum consideri. Felicitări!