Am așteptat, pe-o frunză de pelin,
Cu sufletul pictat în zbor senin, 
Să plece luna în colind la Care
Şi să pornim, pe-o şoaptă, la plimbare.

Am stat de veghe ceasuri reci, străine,
Plecai și răsăreai cu drag în mine,
Pe dealuri se rupeau în focuri nori
Şi-mbătrâneam, tăcută, în culori. 

Trecu pe lângă mine-o rugăciune;
M-a salutat frumos, cu plecăciune.
Am fost absentă, cu privirea rece 
Dar repetam, întruna, să nu plece.

În colțul verii rătăcea sprințar
Un greier evadat din calendar 
Şi îmi cânta romanţa lui târzie -

Nectar de dor în strai de poezie.


Am rupt o notă, poate n-aș fi vrut 
Dar prea o lua mereu de la-nceput
De parcă nuferii din lacul meu
Mureau pe rând, uitați de Dumnezeu!

Într-un târziu, un felinar grăbit
Pierdea făclii în colț de răsărit.
Atunci am stins lumina dinspre Care
Și m-am topit, pe drumul de visare...

 

Vizualizări: 148

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Ionel Mony Constantin pe August 14, 2012 la 9:10am

Iată ce inseamnă să scrii poezie rimată, folosind deplin responsabil toate instrumentele de care dispune poetul. Nimic caduc, nimic desuet. Dimpotriva, poeta realizează acel parfum romantic, un halou de vagă tristeţe dulce amăruie generat de amintirile frumoase. Mi-aţi reamintit o poezie scrisă in aceeaşi tonalitate de Miron Radu Paraschivescu,"Romanţă"". Felicitări!

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 13, 2012 la 10:03pm

Maria, asta  înseamnă că mergi cu mine spre Care, nu așa?

avem nevoie doar de o tolbă cu rime:)

îmbrățișări,

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 13, 2012 la 10:01pm

da Coza, uite că nici mie nu-mi place, dar am scris-o! Sâc! :)

mulțumesc, mulțumesc!

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 13, 2012 la 10:00pm

ca de fiecare dată, bucuroasă de trecerea ta prin pagina mea, Ella!

îmbrățișări, cu drag

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 13, 2012 la 9:59pm

Am scris acest poem la umbra unui felinar grăbit, Teo! Mă bucur că am reușit să caligrafiez o simfonie...

Seară frumoasă!

Comentariu publicat de Belean Maria Ileana pe August 13, 2012 la 9:58pm

fara cuvinte...Gina, poezia ta ma ia de mana vrand-nevrand, si imi pune lumina pe tample...felicitari multe si dragi!

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 13, 2012 la 9:57pm

tare mi-e dragă trecerea ta, Bonnie! mulțumesc!

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 13, 2012 la 9:57pm

Dan, într-un câmp de tăceri, romanța unui greier evadat din calendar...

mulțumesc!

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 13, 2012 la 9:55pm

Luminița, am strâns în pumnul meu  gândul nuferilor și l-am învățat să evadeze

mulțumesc, draga mea!

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 13, 2012 la 9:53pm

poate pentru că, o clipă, a atins veșmintele cerului, în palma visului...

Ana, gândul meu bun!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poveste cu sfârșit a utilizatorului Alina Ilie
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Poveste cu sfârșit a lui Alina Ilie
cu 6 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nucul din grădină a utilizatorului Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Nucul din grădină a lui Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Copilul - ultimul altar a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 6 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Regăsire a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Regăsire a lui Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Construcții de Timp a utilizatorului Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Golul vieţii a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 7 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ziua ta, Copilărie a utilizatorului Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Ziua ta, Copilărie a lui Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Golul vieţii a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 7 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nevăzutul a utilizatorului Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Golul vieţii a lui Stanescu Valentin
cu 7 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Entropia a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nevăzutul a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Nevăzutul a lui Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Entropia a lui Corneliu Neagu
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Entropia a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Dans fragil a lui Denisa Curea-Popa
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor