Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[gina zaharia]

Timp din verbe de zăpadă

 

Îți sunt un fel de sete
pe hârtie
și vin dinspre apus spre răsărit,
îți trec prin suflet
ca o simfonie
și știi?
odată chiar ți-am înflorit!

M-ai așezat în calendarul mare,
îți eram prag
prin armonii de zori,
când luna se pierdea
în depărtare,
mă răsfățai cu pacea dintre flori.

Știam să merg cu orbii
prin rugină,
n-aș fi greșit un pas peste hotare,
mi-era devreme-n gândul de regină
și sol de drag
ți-eram
pe așteptare.

Deschide peștera din noi

să ardă!

Acolo un sihastru
stă la geam,
culege timp din verbe de zăpadă,
și ce frumos
devine astăzi ram!

[mihai catruna]

[gina zaharia]

Foc din vreascuri de cuvinte

 

Știu, toamnă de rugină, știu cât de greu îți este

Să-ntemnițezi lumina în file de poveste,

Să-i faci adresă ploii  şi s-o arunci pe zare

Iar înspre miazănoapte să-i desenezi cărare!

 

Vei locui sub dealuri ascunse-n flori de ger,

Mirese de zăpadă se vor ivi pe cer,

Dar clipele brumate vor şti să-ți desfăşoare

Un val de amintire aprinsă-n calendare.

 

Prin codrul de-altădată mestecenii se plimbă

Iar vraja nemuririi în patimă se schimbă,

Sălbatice ferestre brodate-n armonie

Scriu cartea învelită în voci de feerie.

 

Cu bine, toamnă dragă, îţi las un semn de-o clipă,

Când pleci să iei cu tine a cântului aripă,

Eu, în pridvor cu luna, pe-o lacrimă fierbinte,

Voi țese foc de gânduri din vreascuri de cuvinte.

[gina zaharia]

Cu siguranță că ți-a împărțit stările în anotimpuri, Sofy, dar tu treci lejer prin fiecare dintre ele. Străbate puntea dintre răsărit și apus și mai întoarce soarele cu o armonie să-i lumineze gândurile. Așa e femeia aceea...

Eu sunt martora desprinderii unui fulger din fotografia fără nume, într-o epocă a culorilor cristaline.

Cu drag,  

[mihai catruna]

[Sofia Sincă]

Izolată, cu gândurile ei, femeia aceea visează reverii albastre. Sufletul ei de poet completează pazeluri, se ridică împotriva zbuciumului cu voinţă serafică.

Este unicat să participi la astfel de proiect.

Cu deosebită apreciere, Sofy!

[gina zaharia]

[gina zaharia]

doar femeia aceea…

 

o femeie aştepta pe grinda nopţilor
îi promiseseşi că te vei întoarce
când luna va fi traiectorie
pe axul inimii

mai întâi a trecut un tren încărcat cu petale de zori  
le-a recunoscut îndată
i le dăruiseşi cândva
toate îi parfumaseră braţele
de așteptare

apoi hoţii cărau zdrenţele inimii
şi le depozitau în scorburi
spre hrana timpului
a furat şi ea o petală
dovadă că a existat
scânteie într-un puzzle

mai târziu adormise în gri
o vegheau depărtările îngenuncheate în tăceri
în pumn ţinea strâns un petic de cer
în care îşi adunase primăverile
pictate cu dragoste
şi teama că vor seca toate cuvintele inimii
de peste timp

acum nu mai numără deloc scările
care i-au atins cerul
nici eu nu mai ştiu
unde e femeia aceea...

(dar parcă te-am zărit căutând
o minge de foc)

doar ea cunoştea flacăra
acel cod al inimii
singurul spin cardinal adevărat
doar femeia aceea...

 

[Vasilisia Lazăr]

[mihai catruna]