Regrete tardive (Poezie pentru copii)
Rătăcit de fraţii lui,
A umblat pe străzi, hai-hui
Şi, oricât s-a străduit,
Casa n-a mai nimerit.
Nişte câini l-au tot lătrat,
Pentru că i-a deranjat
Când siesta şi-o făceau,
Ca nebunii hămăiau.
Îi era atât de teamă,
C-a uitat şi cum îl cheamă.
L-a cuprins un tremurat
Şi-un regret că a plecat
De acasă, când putea
Lângă mama lui să stea...
Ziua toată n-a mâncat,
Iar când noaptea s-a lăsat,
Niciun adăpost n-avea
Liniştit în el să stea.
Tremurând şi nemâncat,
Lângă-un gard s-a aşezat
Şi, târziu, a adormit.
A visat că şi-a găsit
Casa, unde-l aşteptau
Mama, fraţii ce-l iubeau.
Adaugă un comentariu
Sensibil!
Drag,
Nikol
hai-hui > haihui
Rime slăbuțe.
da Coza
Eroul acestei poezii este un catelus, iar poezia face parte din volumul "Și cățeii, tot copii ". Multumesc pentru comentarii, dar ma simt cam derutata.
De data aceasta ai vorbit într-un vers prea comun, insipid... rime cărora nu le-i dat importanță. De fapt întregii poezii nu i-ai dat importanță. Nu știu dacă ar fi cazul să-i învățăm pe copiii acestui secol, acestor ani astfel de vorbire în vers... Cu ce le-ar folosi? Și așa ei sunt captați de mașinăriile moderne, tableta, computerul, telefonul și vorbirea lor este precară. Dacă mai venim și noi maturii cu aceste simplisme nu-i ajutăm cu nimic.
Iar în titlu ai o erată:Rrgrete tardive
Sofi
O poezie cu impact pozitiv asupra micului lector. :)
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE