Reflexii (dialog literar-artistic Gina Zaharia – Mihai Cătrună). 35. Într-o lojă de circ

          Aflaţi la al treilea proiect de acest fel – primele două fiind Lanţuri (2011) şi Reverie albastră (2013) – scriitoarea Gina ZAHARIA şi artistul plastic Mihai CĂTRUNĂ, cu frumoasa şi imaculata zăpadă a iernii anului de graţie 2015 pe umeri şi în plete, dar cu primăveri calde în priviri şi în suflete (cât despre talent nici nu pomenim – el prisosind!), pornesc iarăşi împreună, la mijloc de februarie, pe un nou drum într-ale versului şi imaginii. Dacă în celelalte două reuşite, pictorul şi poeta şi-au înlănţuit creaţiile într-un tangou aprins, flăcările contopindu-se fastuos şi ameţitor, de data aceasta poeta promite un vals de gală unde versul ei se lasă inspirat/reflectat din/de creaţiile artistului.

          Site-ul ÎNSEMNE CULTURALE se simte încă o dată onorat să fie gazda acestui eveniment și își îndeamnă membrii şi vizitatorii să calce pragul unui colţ din Parnas numit Reflexii.

                                                                                                                                    Ion Lazăr da Coza

reflexii (Gina Zaharia)

 

fire de păianjen contemplând

murmurul soarelui

ghem emoțional

am zărit

se înviorează tăceri

ori fac tumbe înainte de a deveni balerine

pe talere de foc

șah-mat

și o mie de vorbe descos lanțuri aurii

 

o rază din loc în loc întâmplătoare

poți fi tu aceea

important să ai curajul de a țese alături de mine

reflexii

până dincolo de cer

o pantomimă flămândă la masa unui restaurator de glorii

 

vom înnopta într-un clișeu

nu te teme

morile de vânt jură că nu ne cunosc

adevărul

am furat secretul cosașului din adâncuri

știi

metropole hoinăresc prin gândul meu

să le aducem acasă

Notă:

          Deoarece mulți dintre membrii acestui site nu se aflau aici când s-au derulat celelalte două proiecte (devenite ulterior cărți tipărite), cred că se fac necesare câteva explicații. :)

          Mihai a postat primul portret după care Gina a intrat în postare și a atașat poezia inspirată de tușele artistului. Acesta a fost doar începutul și se vede sus, în postarea de față. Restul proiectului se derulează doar la comentarii. Mihai intră, postează un comentariu care reprezintă un alt portret, iar Gina îl secondează cu o altă poezie. Am hotărât ca și la comentarii Gina să intre în postarea lui Mihai și să atașeze poezia aferentă pentru a exista o logică, pentru a nu se rătăci portretul de poezie. D-voastră, cititorii, trebuie doar să căutați la comentarii ultima lor postare (portret-poezie) și să lăsați impresiile, eventual sugestiile (tot la comentarii). Părerile d-voastră contează mult!

          Ținând cont de modul în care se desfășoară proiectul, administrația site-ului a hotărât să aducă mereu în actualitate această pagină. Ea include (și va include în final) zeci de poezii și lucrări de grafică pe care ni le-am dori adunate într-o carte (o altă carte!).

          Pentru o imagine de ansamblu a proiectului vizitați și pagina: „Reflexii”. Aceasta se va actualiza cu fiecare nouă postare a autorilor.

                                                                                                                                                                                                   Vasilisia Lazăr

Vizualizări: 4657

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Februarie 26, 2015 la 12:43am

Deocamdată am rămas cu restanțe la portretul 2, respectiv poezia 2. Seninătate, distincție, noblețe, ușoară melancolie. Cam asta văd eu în al doilea portret. „Leagăn fără măști” e un titlu cum nu se putea altul, Gina. Printr-o înlănțuire de metafore ai conturat perfect ceea ce Mihai a surprins în desen. Sunteți fantastici!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Februarie 25, 2015 la 9:39pm

Sofy, sâmburii adevărului sunt prin deșert, eu am căpătat câteva semințe de flori-de-stepă, le-am presărat de-a lungul drumului să nu mă rătăcesc...

Mulțumim că ai zărit lumina din ochii închiși:)

Drag,

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Februarie 25, 2015 la 11:49am

Reconcilierea lumilor, a emisferelor: lumină-întuneric. Configurația celor două forme de artă exprimă la unison melancolia, enigmele sinelui, acceptarea singurătății ca pe ceva firesc. Însă pun în evidență expresivitatea, fiecare în modul cel mai real. Portret și poem, un tot descriptibil al simțurilor.
Felicitări, vouă!

Sofy

Comentariu publicat de gina zaharia pe Februarie 25, 2015 la 6:42am

Oooo, Adelaide, draga mea, e doar un joc puțin mai responsabil :) Probabil că se va prinde și între coperți, vom vedea!

Mulțumim pentru că ai deschis pagina Refexiilor noastre!

Îmbrățișări!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Februarie 25, 2015 la 6:39am

Da Coza, probabil că în sufletul ei e un strigăt, nu știu, dar jobenul acela ar putea ascunde și bucurii și tristeți, așa că l-am invocat:)

Mulțumesc, zi frumoasă, frumoasă!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Februarie 25, 2015 la 6:13am

''ultima privire care mi-a mângâiat părul

era trează

avea un atu botezat în verde-auriu''

Fascinanta combinatie! Fie vorba intre noi, ''un atu'' aveti fiecare, atat poetul, cat si artistul, ca sunteti...geniali. Pretuire si drag.

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Februarie 25, 2015 la 12:40am

Ce-ar fi de zis?... Versuri seducătoare... Portret inspirat...

Admirația mea,

da Coza

Comentariu publicat de gina zaharia pe Februarie 24, 2015 la 8:18pm

Angy, poate că nu voi surprinde exact poezia artistului, dar măcar o șoaptă-două... :)

Mulțumesc de încurajare, draga mea!

Comentariu publicat de mihai catruna pe Februarie 24, 2015 la 12:18pm

 șarpe melancolic (Gina Zaharia)

 

scorbura cu două uși e mândră

să-i cumperi zăvoare

dar eu nu știu să decodez nervuri de smoală

nici să mituiesc rătăcirile

pentru a face tobogane din punți

cu tonuri crepusculare

 

poate tu plimbi uriași

pe străzi înguste

ori urci bemolii din turnul unui gând

de acolo mă vezi un ghemotoc de mătase

printre mofturile unui restaurator

de ghicitori anonime

 

am dezbrăcat de torțe izvorul

vinovat de neliniști

ultima privire care mi-a mângâiat părul

era trează

avea un atu botezat în verde-auriu

dincolo de punct se zbenguiau niște comori

cred că erau în depresie

nu știu ce să zic

 

am închis nedumerirea într-un ochi

celălalt te acompaniază printre hertzi egoiști

spală-i de ceață și așază-ți jobenul

în care m-am ghemuit

ca un șarpe melancolic

 

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe Februarie 24, 2015 la 11:42am

Artistul Mihai Cătrună transmite prin fiecare  tuşă poezia sufletului său.

Poeta Gina Zaharia pictează în cuvinte, frumuseţea trăirilor ei.

Doi oameni talentaţi , trimişi să ne bucure ochii şi sufletele! Vă mulţumim!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Solstiţiu cu miros de tei a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Solstiţiu cu miros de tei a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se zbârlește vremea... a utilizatorului Tudor Cicu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Se zbârlește vremea... a lui Tudor Cicu
cu 9 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neiertarea a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Neiertarea a lui Corneliu Neagu
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Dans fragil a lui Denisa Curea-Popa
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dans fragil a utilizatorului Denisa Curea-Popa
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Câte vieți a lui Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Câte vieți a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Solstiţiu cu miros de tei a lui Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Solstiţiu cu miros de tei a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Tot ce a mai rămas a lui Maria Mitea
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tot ce a mai rămas a utilizatorului Maria Mitea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Ultimul mister a lui Ada Nemescu
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
cu 10 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasărea Phoenix a utilizatorului Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Placebo (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dans fragil a utilizatorului Denisa Curea-Popa
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Dans fragil a lui Denisa Curea-Popa
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor