rămăsese să-ți răspund

[Tudor Cicu]

rămăsese să-ți răspund

 

m-ai întrebat odată ce văd când trec pădurea

și vulturi lasă cuibul de trag în gheare zări;

ce clopoțel subțire mă atrăgea de-aiurea

captiv în vârșa mării și prins în provocări!

 

țineam să vină ploaia ca să mai strâng din gânduri

să sting în pumni tăcerea de-a te lăsa să crezi

c-aveam răspuns la toate, chiar unul printre rânduri

ca un topor ce toacă și-n Cehov, prin livezi.

 

și-acum mai trec cu talpa pe frunze îngropate

și-acum la câte-o scoică eu vuietul ascult;

dar gresia din basme mult aruncată-n spate,

paharu-acelor spaime, l-ar fi uitat de mult.

 

că teamă mi-e, pădurea... e plină doar de zvonuri

și peste-atâta larmă, ce năzăriri mă trec!

marea și-acum vuiește, sub vulturii în stoluri

ce-mi rup din trup în voie când printre nori petrec.

 

 

 

[Ada Nemescu]

Oh, ce poveste, ce arhitectură a cuvintelor!

Dacă ar fi să găsesc un cuvânt, acela ar fi intimitate... mi se dezvăluie trăiri aproape fierbinți, într-o manieră atât de personală! Cu detalii din basme, cu un amestec verde, când mare, când pădure...

Atât de frumoasă strofa: 

țineam să vină ploaia ca să mai strâng din gânduri

să sting în pumni tăcerea de-a te lăsa să crezi

c-aveam răspuns la toate, chiar unul printre rânduri

ca un topor ce toacă și-n Cehov, prin livezi.

Dar nu vreau să păgubesc celelalte strofe de laude curate, le admir pe toate.

aDa