Prin iarna care curge violet
Pornesc în grabă după un sonet,
Lăsat stingher la umbra unui tei
Când cerul se-oglindea în ochii mei.
În toamnă l-am văzut, știu negreșit,
Stătea-ntre frunze roșii tolănit,
Mă aștepta să împărțim la doi
Comoara strânsă-n floarea de trifoi.
Îmi pun speranță-n luna lui april
Când va redeveni sfios copil
Și primeniți, după ninsori și ploi,
Ne vom muta la țară… amândoi.
Adaugă un comentariu
Dragă Laura, mă bucură prezența ta. Îți mulțumesc mult.
Tudor Cicu, poezia aceasta este de fapt o dedicație (deși nu am specificat acest lucru) pentru o persoană dragă sufletului meu, care mă îndeamnă să scriu sonete.
Mulțumesc mult pentru lectură și comentariul înălțător.
Dragă Sofi, m-aș bucura, mai degrabă, să mă găsească el (sonetul) pe mine. Da, cu bună știință i-am dat voie să se împiedice. :) În timp se va mai drege, cine știe. Îți mulțumesc tare mult pentru cuvintele frumoase.
O poezie caldă, cu final deschis către speranță. Mi-a dat o stare de bine! Felicitări, doamnă Merca.
Valeria: Întotdeauna, în doi, a pornit poetul prin infernul anotimpurilor în căutarea tărâmului unde trona Frumusețea. Se întâmplă, însă, să rămână și singur în Lumea căutărilor sale. Depinde de ce i-a fost scris în astre. Fănuş înţelesese că astrele sunt geloase pe aura poetului, nu şi-l mai doreau să umble liber prin lume, printre atâţia plopi singuratici şi fără de soţ, încercând să ni-l descrie la flacăra feştilelor aprinse în nopţile de iarnă: „deasupra de zarzări, de ţigle, de coşuri/ se înnorează cu păsări”... (cum atenționa Nichita), dar lăsându-i ca liman al căutărilor sale, Speranța. Frumoase gânduri în poemul tău, împlinit abia la primăvară (spui tu) în sonet.
Și? Ai găsit sonetul? Se pare că da... Sprințar, cu rime calde, aplecat spre visare.
Însă, mă mir că l-ai lăsat să se împiedice puțin pe la ritm. Ori îl dregi în aprilie...
Eu am citit cu multă plăcere,
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE