Primul sărut

[BOTICI GABRIELA]

Sonet XCII  

 

Îți mai aduci aminte, oare, primul sărut cu gust de nea

Când stelele cădeau în palme, dar căutam sclipirea ta?

Nămeții ne-nveleau seninul, privirea ta mă-nfierbânta,

Iar luna ne privea uimirea, cu irizări ne troienea.

 

Obrajii înroșiți de frigul ce ne-a cuprins ca-ntr-o manta

Nu ne putea răci iubirea și niciun ger și ... nimenea

Căci ne pierdeam în visul care căldura lui, atunci, râvnea

Frumosul cu sclipiri albastre și-a lui lumină ne cânta.

 

Doar doi copii uniți prin calea ce s-a atins, atunci, puțin

Am cunoscut un timp netimpul desăvârșindu-și opera.

Cuprinși de dor nebun de zboruri, dar care nu ne aparțin.

 

Nu toate drumurile noastre sunt chiar ce par și pot spera

Sunt clipe ce ne-ndrumă-n viață prin amintiri ce ne susțin,

Sunt zâmbete ce or să zboare când sufletul va sângera.

[Ada Nemescu]

Duios, tandru, calin...

Nimic n-ar trebui mai mult, nimic mai puțin...

Excelează prin trăiri, transmite fiori.

Cu încântare, aDa

[Mihai Katin]

Unul  dintre  celke mai   inspirate  sonete  ale  iubirii ,drept  dovada  versuri   de o  delicatete  si   o tandrete  ce  ating  acel  sublim  al  trairii,ferice  de cine  traiste   in lumea  metaforei   si  poate  simti astfel:

Îți mai aduci aminte, oare, primul sărut cu gust de nea

Când stelele cădeau în palme, dar căutam sclipirea ta?

....

Frumosul cu sclipiri albastre și-a lui lumină ne cânta.    intr-adevar   exista  o  stare  de frumusete,ca  parte  a unei   stari   divine  ce  inca  ne  tine  departe de purgatoriu...