Povestea plopului

[nicolae vaduva]

Pierdut în zare printre fumuri       

Uitat de lună şi de stele,

Era un sat cu două drumuri

Ce n-aveau uliţe 'ntre ele.

 

Un zid de pâclă fără porți

Cu lungi blesteme și ispite

L-au rupt odată-n două părți

Ce n-au mai fost de-atunci unite

 

Bătrânii spun că ar fi vrut

Să facă între ei cărări;

Dar mulți în noapte s-au pierdut

Şi-au renunţat la încercări...

 

Un călător trecând odată,

Se spune că străin de loc,

Ar fi văzut prin noapte-o fată

Şi inima i-ar fi luat foc.

 

Iar fata când a văzut focul,

Aprins de chipul ei, în zare,

Porni spre el şi atunci locul,

Sub paşi, i s-a făcut cărare.

 

Să se-atingă înlănţuiţi,

Două liane într-un gând,

Chemarea celor doi iubiţi

Cărare se făcea arzând.

 

Li se punea pe sub picioare,

Covor de flacără cuprins,

Dar dispărea fără chemare...

Şi într-o zi nu s-a aprins!

 

Ne spun bătrânii că atunci

Străinul a iscat urgii,

A aruncat în juru-i stânci

Şi-a stins în noapte ochii vii,

 

Se frămănta pe-acelaşi loc

Și se zdrobea de bolovani

Cătând cărarea cea de foc...

Şi tot aşa trecură ani...

 

Într-un târziu, un zeu celest

Văzându-i trupul sfărâmat,

Din milă a făcut un gest

Şi într-un pom l-a preschimbat.

 

Un pom subţire şi înalt,

Dar fără rod şi fără floare,

Crescu spre cerul preaînalt

Cătând sub frunza lui cărare.

 

Blestemele s-au năruit

Şi noaptea s-a retras sub zări

Când între drumuri s-au ivit

Încet, încet, cărări, cărări...

 

Iar oamenii au început

Să pună piatră peste ele

În timp ce pomul a crescut

Cu vârful până către stele.

 

De atunci lumea îl sădește

Pe marginile drumului,

Iar călătorul se oprește

Și-ascultă vântu-n frunza lui.

........................................

Povestea asta eu o ştiu,

Că plop am fost ursit să fiu.

 

 

[nicolae vaduva]

Vă spun azi o „poveste” pe care am postat-o acum patru ani  și pe care am șters-o  între timp. Vă mulțumesc, prieteni cititori, și vă aștept la alte „povești”  în curând! 

Cu respect,

nicolae