Pierdut în zare printre fumuri       

Uitat de lună şi de stele,

Era un sat cu două drumuri

Ce n-aveau uliţe 'ntre ele.

 

Un zid de pâclă fără porți

Cu lungi blesteme și ispite

L-au rupt odată-n două părți

Ce n-au mai fost de-atunci unite

 

Bătrânii spun că ar fi vrut

Să facă între ei cărări;

Dar mulți în noapte s-au pierdut

Şi-au renunţat la încercări...

 

Un călător trecând odată,

Se spune că străin de loc,

Ar fi văzut prin noapte-o fată

Şi inima i-ar fi luat foc.

 

Iar fata când a văzut focul,

Aprins de chipul ei, în zare,

Porni spre el şi atunci locul,

Sub paşi, i s-a făcut cărare.

 

Să se-atingă înlănţuiţi,

Două liane într-un gând,

Chemarea celor doi iubiţi

Cărare se făcea arzând.

 

Li se punea pe sub picioare,

Covor de flacără cuprins,

Dar dispărea fără chemare...

Şi într-o zi nu s-a aprins!

 

Ne spun bătrânii că atunci

Străinul a iscat urgii,

A aruncat în juru-i stânci

Şi-a stins în noapte ochii vii,

 

Se frămănta pe-acelaşi loc

Și se zdrobea de bolovani

Cătând cărarea cea de foc...

Şi tot aşa trecură ani...

 

Într-un târziu, un zeu celest

Văzându-i trupul sfărâmat,

Din milă a făcut un gest

Şi într-un pom l-a preschimbat.

 

Un pom subţire şi înalt,

Dar fără rod şi fără floare,

Crescu spre cerul preaînalt

Cătând sub frunza lui cărare.

 

Blestemele s-au năruit

Şi noaptea s-a retras sub zări

Când între drumuri s-au ivit

Încet, încet, cărări, cărări...

 

Iar oamenii au început

Să pună piatră peste ele

În timp ce pomul a crescut

Cu vârful până către stele.

 

De atunci lumea îl sădește

Pe marginile drumului,

Iar călătorul se oprește

Și-ascultă vântu-n frunza lui.

........................................

Povestea asta eu o ştiu,

Că plop am fost ursit să fiu.

 

 

Vizualizări: 347

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de nicolae vaduva pe Aprilie 30, 2018 la 3:17pm

Vă spun azi o „poveste” pe care am postat-o acum patru ani  și pe care am șters-o  între timp. Vă mulțumesc, prieteni cititori, și vă aștept la alte „povești”  în curând! 

Cu respect,

nicolae

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Așteptare a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin tei a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Marea Privire - Absența a utilizatorului Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog clipa de răcoare a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog încremenire a utilizatorului nicolae vaduva
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog încremenire a lui nicolae vaduva
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog să fi primit vestea la timp a utilizatorului Tudor Cicu
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog să fi primit vestea la timp a lui Tudor Cicu
cu 13 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dizarmonie a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Placebo (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog tristeţe verde, spre albastru a lui Ada Nemescu
cu 14 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Crepuscul a utilizatorului Amanda Spulber
cu 14 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Marea Privire - Absența a utilizatorului Maria Mitea
cu 15 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog încremenire a utilizatorului nicolae vaduva
cu 15 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog să nu mă chemi a utilizatorului Maria Mitea
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor