Portalul fără vibrații

[chindea maria elena]

 

bucuria care topește umbrele

 *Lui C.A.*

 

ca ecou franjurat mi se-ntoarce

fiecare clipă pe care n-o râd universului

mă răstignesc remușcărilor

secundele care n-au armură de celebrare

fără căptușeala zâmbetului îmi pare

că i-am strivit ierbii

magia

 

călcătura pe ochiul machiat de mare

poate înghiți valul

 

smerit sculptez meridianele inimii

trupul

curge în spirit și se botează

prețios cu nisipul din

caninul abisului

apasă clapele curcubeului

pulsul

 

pasteluri ritmate sonorizează îmbrățișarea stelară

 

povestea irumpe

miracolul dezbracă straiele

orgie candidă

se-anunță în vene

 

scurg duios anotimpuri în cupa ochilor

invoc sirenele cosmice

farmecul geros al rotundei vederi

să mă răpună

 

zvâcnesc interstiții în valvele uitării de mine

  

inspiruri de verde pe nara apusului

năvalnic sparg albia

unului

să-i încapă compresia vibrației

 

foalele cordului suflă anarhic misterul

  

starea de maximă urgență li se aplică

fără discriminare

tuturor oaselor

 

topirea curată în vatra iubirii 

înălțarea care te pierde

destinului

 

în privirea ta mi se-neacă unul câte unul

oceanele

 

[Ion Lazăr da Coza]

(ea) înghiții > înghiți  

Poezia ta, Gerra, dă senzația că tot ce e minunat, e posibil... Vai de materialismul meu dialectic! :)))

da Coza

[Sofia Sincă]

Plutire deasupra celor ce s-au trăit, deasupra stărilor, închipuirilor sau jocurilor, ca o esenţă a celor văzute şi ştiute... Ceea ce rămâne în urma noastră este esenţial și anume, topirea curată în vatra iubirii.
O altă minune de-a Gerrei.

Admirație,

Sofy