Ponțiu Pilat

[Cristina Grigorov]

Elbe, fii liniștită!

eu nu voi pescui în apele tale

foamea mea nu are  atâta onoare încât

să arunce undița

din care pești înnebuniți

de iubire

se vor împărtăși credincioși

din cârlig

savurând până la ultimul strop de sânge

tributul morții

 

Elbe, nu-mi plânge de milă! 

Ponțiu Pilat trăiește în fiecare dintre noi

ne spălăm pe  mâini

conștiincioși 

după fiecare vietate

pe care am condamnat-o

printr-un simplu chiorăit

de mațe

înnebunite de viață

[Cristina Grigorov]

Vă mulțumesc pentru comentariu, domnule da Coza! 

[Ion Lazăr da Coza]

Corectă observație! Și poetic transpusă.

da Coza

[Cristina Grigorov]

Vă mulțumesc frumos pentru popas! 

Cu recunoștință, 

Cristina 

[Sofia Sincă]

Ponțiu Pilat este simbolul durității, grotescului, a condamnării la moarte prin tortură. Este cel ce l-a condamnat pe Hristos.

Textul tău face meditație referitoare la acest simbol, acela al vinovăției, după care ne spălăm pe mâini, așa cum a făcut și Ponțiu Pilat. Expresie biblică.

Am citit,

Sofy

[Cristina Grigorov]

Vă mulțumesc din suflet pentru acest mesaj! 

Cu recunoștință, 

Cristina 

[Vasilisia Lazăr]

Ponțiu Pilat trăiește în fiecare dintre noi

ne spălăm pe mâini

conștiincioși

după fiecare vietate

pe care am condamnat-o

printr-un simplu chiorăit

de mațe

înnebunite de viață

Primul capitol din Biblie ne relatează despre facerea omului şi spune următoarele:

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost. Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea. (Geneza 1:27-31)

Inițial hrana animalelor a fost doar vegetală. Mai târziu a intervenit schimbarea şi au început să consume în alimentaţie carne atât oamenii cât şi animalele.

În primul secol au existat creştini care nu consumau carne şi cu privire la ei Apostolul Pavel a scris:

Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice. Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdeţuri. Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mănâncă să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. (Romani 14:1-3)

Părerea mea este că unii oameni au întrecut măsura şi, căutând să arate „buni şi umani” au ajuns să preţuiască mai mult viaţa animalelor decât pe cea a oamenilor. Rămân totuși rezervată față de situațiile în care, în zilele noastre, există ferme întregi de pasări, porci, ovine, pește etc. crescute special pentru a fi sacrificate pentru hrană, spre deosebire de Vechiul Testament unde aceste sacrificări aveau o semnificație aparte.

Iubesc animalele, dar echilibrul nu trebuie destabilizat și nici să ne învinovățim inutil (pe noi sau pe alții). Ceea ce doare e că se sacrifică mai mult decât este necesar, se aruncă extraordinar de multă mâncare, în timp ce atâția oameni de pe glob mor de foame. Până și cele mai înfricoșătoare animale sălbatice nu vânează mai mult decât le trebuie și nu renunță niciodată la un stârv mai vechi pentru unul proaspăt.

Cu privire la poezie, aceasta impresionează prin mesaj și prin curgerea firească. Dialogul cu sinele îi conferă și mai multă căldură.

Cu drag,