Ploaia-ndrăgostită

[gina zaharia]

Tu știi că-mi place ploaia, dar astăzi nu-ți mai spun

Câți stropi de nebunie în pumnul meu adun.

Sosește de niciunde. Cândva ne-a însoțit

Pe câmpul cu narcise. Credea că-i otrăvit

 

De fulgerul ce, poate, s-ar fi pierdut cu firea.

Dar ce avea să ardă mai mult decât iubirea?!

Purta o rochie nouă și-atâta de curată

Încât credeai că-i scoasă din zestrea ei de fată.

 

Am vrut s-o-ntreb degrabă de ce-i așa gătită,

Habar n-aveam ce-nseamnă o ploaie-ndrăgostită!

Cu ochi de iarbă verde ne-a dus înspre amiază.

De-atunci ne poartă-n suflet cu amintirea trează.

........................................................................

Se-aude iarăși ploaia și nu știu ce să zic,

Iar câmpul cu narcise mai șchioapătă un pic.

[Dinca Valerian]

Foarte frumos, o poezie densa, sintita, lucrata, finisata. Imi place mai ales finalul, o imagine oferita prin cuvinte simple, unele neasteptate (mai schioapata), dar alaturate cu mare mestesug.  Felicitari!

[gina zaharia]

Mulțumesc, Augusta!

[Chris]

da, ce frumos!

[gina zaharia]

Și eu sunt bucuroasă că ai aflat, Valeria! :) 

Îmbrățișări de vreme bună!

[Valeria Merca]

„Habar n-aveam ce-nseamnă o ploaie-ndrăgostită!” Nici eu! :) Acum că am aflat, mi-s tare bucuroasă. :)

Cu plăcerea lecturii.

[gina zaharia]

Și tot a mia oară - mulțumesc, Gabriela!

[Ioniţă Gabriela]

-a mia oară: drag de tine!

[gina zaharia]

Mulțumesc, Gabriel! O idee apărută din senin! :)

[gina zaharia]

Când a venit ploaia peste orașul nostru, am zis ca-i o binecuvântare și i-am cântat așa cum m-am priceput. Apoi am dus-o într-un câmp cu narcise. Acolo mi s-a părut că e imperiul ei. Și o ador!  Mulțumesc, Sofi!  

[gabriel cristea]

O dragoste pluvială, o reverberație a câmpului cu narcise... Senzație de prospețime.