Pentru Eminescu

[Gabriela Raucă]

Pân-acum, n-am scris vreo poezie
Care-n versuri să te preamărească.
Am gândit c-ar fi o blasfemie
Față de o Stea Dumnezeiască.

Cutezanță, n-am avut vreodată,
Cânturi a compune pentru tine,
Însă astăzi, pentru prima dată,
Le închin unei făpturi divine.

Tu ai fost aievea-n astă lume,
Pe Pământ, o binecuvântare,
Teiul poartă, încă, al tău nume,
Iar în codru este-a ta suflare.

Ai trăit cântând, în poezie,
Îngeri cu plutire diafană
Și-ai fi renunțat la veșnicie
Pentru o iubire pământeană.

Demiurgul ți-a dat nemurire,
Răsfățat Luceafăr printre astre
Și ne lași acum, ca moștenire,
Ziua sfântă a culturii noastre.

[Mihai Katin]

Pân-acum, n-am scris vreo poezie
Care-n versuri să te preamărească.
Am gândit c-ar fi o blasfemie
Față de o Stea Dumnezeiască.   nu,nu   ar  fi  fost   nici  pe  departe  blasfemie, v-ar  fi   inteles   ,el  avea  puterea  de  a simti   si  intelege ,sa-l  ascultam:

“Au nu stii tu ce suntem? Copii nimicniciei
Nefericiri zvârlite în brazdele veciei,
Ca repedea rotire a undelor albastre,
Gândirea noastră – spuma zădărniciei noastre,
Iar visuri și iluzii, pe marginea uitării,
Trec și se pierd în zare ca paserile mării.” – Nu mă-nțelegi

[chindea maria elena]

Ascult poemele lui Eminescu recitate de Dorel Vișan  la „Cinemaraton”, citesc printre sufluri omagiul colegilor noștri de condei, și simt, ca orice român, mărturisit sau nu, cum mi se face sufletul cruce numai la gândul pe care-l numim Eminescu! Poate că-i o blasfemie să închinăm ode soarelui, cerului, Tatălui ceresc - dar e o necesitate, nu pentru înălțarea lor ci a noastră! E necesitatea respirării noastre în duh! Pentru că Eminescu e respirația noastră, e conștientizarea identității noastre!