Patchwork

[Nikol MerBreM]

mama, femeia-iubire
femeia serafim care mi-a topit în secundă cele o mie de zăpezi cu nesfârșită îmbrățișare
mama cea care a râs și a plâns, cea care a vindecat și a sădit, cea care a sângerat și a strălucit de mână cu mine
copila cea mică și copila cea mare
mama mea de pe pământ
mama mea din cer

bunica, femeia al cărei suflet mirosea a pâine coaptă pe vatră

și zmeură păstrată-n tainică firidă
cea care îmi purta chipul prin sat în batistă, în locul banilor
comoară mărturisită trecătorilor
ori bunica cea pierdută în anii de-nceput
ai cărei ochi blânzi i-am recunoscut doar târziu, în plânsul tatei

Maica Domnului
crescută în dorul meu de Dumnezeu
cea mai întâi dintre toate, cea care a așteptat cuminte în sufletul mamei și al bunicii
până la prima noastră mare întâlnire
coborâtă din icoană să îmi fie lumină și mai apoi să mă vindece
Fecioară Preacurată și grabnic ajutătoare
cu acoperământ darnic, pe măsura strigătului meu
și cu isop, pe măsura păcatelor mele

eu, fiica mamei mele
copila cu cosițele în vânt și gândul curat, cu copilăria înaltă și curcubeie pictate în suflet
mândra fiică a tatălui meu, semnătură împletită în spirala vieții
ori sora fratelui meu ce m-a învățat să împart iubirea mamei
fata în al cărei suflet îmbujorat se îmbăia luna odată cu prima dragoste
și apunea soarele odată cu prima tristețe
femeia aproape în pârg și-n aproape senină fericire a bărbatului meu vesel și necopt
femeia care a iubit prea mult, femeia care s-a copt și-a sângerat de șaptezeci de ori câte șapte
femeia care și-a zidit frumusețea inutilă ca pe o Ană
zid după zid, matrioșcă în matrioșcă
femeia Penelopă care a țesut fără rost
și a așteptat prea mult

femeile Calypso
femeia Nausica
și-ntr-un târziu, femeia Circe

femeile iele
victime în propria colivie
călăi și trup de șarpe în colivia alteia

femeia care a urât cealaltă femeie
femeia care a iertat cealaltă femeie
femeia care n-a fost niciodată cealaltă femeie

bunica cea din urmă, femeia care m-a iubit cu buchete de busuioc, ignorând glasul sângelui
fiica de împrumut, prea-scumpă ori numai bună de lepădat a femeilor cărora le-am iubit fiul

femeile-surori
femei care au mângâiat
femei care au lipit fir cu fir
inima sfârtecată a borangicului
îngălbenit sub bocancul timpului

femeia care a prins rod înghețat în casa nisipurilor mișcătoare
femeia care și-a plâns pruncul nenăscut
și l-a petrecut cu ochi istoviți și strigăt de vânt
până în cărarea raiului împletit din fire de durere

femeia care a vindecat și femeia care a rănit din prea multă sfâșiere
femeia care a tăcut și femeia care a urlat
care a căzut și s-a ridicat
femeia care a mângâiat și femeia care a pălmuit
femeia care a iubit și a ostenit
femeia-rană, femeia-bisturiu

femeia însetată care a alungat
unul câte unul
merele rostogolite de-a valma pe podeaua coliviei și a timpului
femeia-pasăre fără aripi, femeia-cântec mut, femeia-tristețe
femeia care
într-un târziu
a întins mâna printre gratii și a mușcat
cu buzele Evei
plângând
ultimul măr căzut la picioare, cheie spre zbor

femeia-Phoenix care a făcut izvor din seceta grea
cântec înaripat din strigăt și casă din vise împrăștiate
femeia care și-a purtat răbdătoare pruncul în pântecele sufletului un sfert de viață
femeia-mamă care a înflorit zâmbete din copila rătăcită în glod și spaime
femeia care și-a îmbrățișat fiica născută în carnea altei femei

ori ea, femeia de lut, femeia-ulcior,
femeia care a lăsat din trupul ei căzut
loc de aripă pe trupul fiicei mele

femeia care a îndrăznit să iubească din nou
femeia-cascadă, femeia-mirare, femeia-torță de maci în liniștea apusului
femeia bărbatului meu cu vis înalt și privirea verde precum cetina din pădurea străbunilor 
răscumpărat din valea plângerii pe-un poem și un zâmbet amar
femeia-iubire care a furat pana destinului să picteze în albul deșertic

o mamă-îmbrățișare, un tată-jertfă și o copilă-fericire

copila cu cosițe aurite și ochi de cer în miez de vară fierbinte, copila-inimă, copila-oglindă, copila-lecție, copila-viață

ea, femeia frumoasă de mâine, senină și puternică, abia zărită în albastrul de azi al fiicei mele femeia pentru care cer lui Dumnezeu timp să o pot cunoaște

femeia-copil care adoarme și visează dor amânat
trup de prunc în îmbrățișare de bunică
femeia cu părul alb care se va întoarce într-o bună zi la Dumnezeu
să-i mulțumească pentru toate câte a primit

cele o mie de femei din mine
cele care mă-nalță și cele care mă coboară
cele o mie de femei așternute în calea mea
femeile-binecuvântare ori femeile-amare
pe toate
ca-ntr-un patchwork le țes și mă minunez
de câtă fragilitate și câtă putere
câtă frumusețe și câtă cădere
câtă iubire și câtă rană
ai pus între răsărit și apus
sub un singur cer
și uneori într-o singură inimă
Doamne!

 

[Nikol MerBreM]

Mulțumesc tuturor pentru semnul de lectură!

Drag,

Nikol

[Nikol MerBreM]

Mulțumesc, doamna Munteanu, încântată că vă place țesătura mea din părticele de viață (cam asta încercam să sugerez prin titlu)!

Drag,

Nikol

[Nikol MerBreM]

Domnule Katin, vă mulțumesc, mă bucur să constat torentul de trăiri provocate de versurile mele, ați rezumat perfect zbuciumul femeii, între cer și pământ. Am ales acest titlu pentru că în tehnica patchwork-ului se întrețes mai multe bucăți din diverse țesături, care, deși diferite, reușesc să creeze un tot unitar, la fel cum am simțit că se întâmplă și cu prezențele feminine din poemul meu.  

Drag,

Nikol

[Nikol MerBreM]

Tare mă bucur că îți place, Mihaela! Mulțumesc pentru sugestie, am corectat!

Drag,

Nikol

[Nikol MerBreM]

Așa este, doamna Peșter! Vă mulțumesc pentru lectură!

Drag,

Nikol

[Nikol MerBreM]

Încântată la rându-mi de cuvintele tale, Ada!

Drag,

Nikol

[Manuela Munteanu]

Pur și simplu MINUNAT! Sunt de acord cu domnul Mihai Katin în ceea ce privește titlul. 

[Mihaela Popa]

M-ai lăsat fără respirație, am citit-o pe nerăsuflate, e o scriere de înaltă simțire, un melanj de simțiri și trăiri luate separat dar și împreună crează o lume, o viață, absolut superb!

te rog, schimbă aici "ca cetina "

o încântare în pagina ta!

[Mihai Katin]

De ce patchwork când acest imens mozaic sclipitor, tăios, fragil dar şi tainic putea avea poate un alt nume, sau sigur greşesc privind acest torent de feminitate care curăţă şi îşi asumă păcatul lumii de dincolo de femeie... brusc m-am gândit la sudoarea ce se prelinge pe tâmplele, pe braţele, pe trupul femeii alergând între iad şi Rai iar sudoarea ei nu este metaforă, nu este ploaie, nu este parfum, este sudoarea femeii ce ne naşte prin tăcerea suferinţelor ei...

Cu multă admiraţie!

[Monica Pester]

Simbol  de femeie   -   fără început și fără sfârșit simbol de femeie   -   ridicăm statui , uneori din valea plângerii . . . 

Frumos .