Paradigma falselor dileme

[Corneliu Neagu]

Se duce vremea rece peste vreme

cu zilele de toamnă tot mai mici,

degeaba mai încerci să te ridici

din paradigma falselor dileme!...

.

Nu am știut cât ar putea să țină

iubirea noastră cu statut secret,

din nopțile-ncărcate cu regret

de șoaptele rostite în surdină.

.

Le simt și-acum, repuse în poeme

de vântul care bate spre apus,

ținând în brațe gândul readus

din ambuscada sfintelor foneme.

.

De vei mai trece însă prin grădină,

cu pașii obosiți, în prag de veac,

nu voi veni, din nou, să te împac

cu cântece de dor, la mandolină!

.

Te voi privi de sus, de pe terasă,

cu-același dor, mereu nestăvilit,

dar poate, astfel, fi-voi izbăvit

de-atâtea amăgiri ce mă apasă.

 

[Corneliu Neagu]

Stimată doamnă Vasilisia Lazăr, am operat asupra editării (privind aritmia nu reușesc să o deslușesc). În comentariul propriu zis, găsesc o interpretare în care sunt descifrate mesajele esențiale ce ar trebi să ajungă la oricare cititor iubitor de poezie. Vă mulțumesc cu cele mai frumoase gânduri și respect deplin!

[Monica Pester]

Melodie perfecta, forma incontestabil de precisă, ca un gherghef lucrat de mână, amandoua inserate pe un mesaj tulburător!

[bolache alexandru]

Nostalgic, nelipsita mandolină, atmosfera de toamnă și din nou despre iubire... Frumos!

[Vasilisia Lazăr]

din paradigma falselor dileme...!

Aici e și o mică aritmie, dar și o greșeală de editare. Corect este „!...”. De asemenea, semnul exclamării trebuie lipit de cuvântul „mandolină”.

Un poem care te strânge puternic la piept, amintindu-ți încă o dată de adevărata putere a dragostei. O toamnă târzie care merge braț la braț cu amintirile și care își picură tristețea în poezie. Frumos!

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc stimată doamnă Gina Zaharia!

[gina zaharia]

Frumos!