Pădurea fermecată

[Tudor Cicu]

Pădurea fermecată

 

„Ia fir de busuioc să nu te temi

Vei atârna iubirii ca-ntr-o salbă”

Mi-a spus o ghicitoare peste vremi

Ce-avea și bolta cerului în palmă.

 

Tot ce-mi spunea pândea ca ochi de lup

Cu lilieci țâșnind prin deasa ceață:

„Jarul iubirii-ți va mușca din trup

Corbii hulpavi te vor izbi în față...

 

Și-ți vor umbla guzganii prin desagi

Iar luna-ți va surâde doar o dată.

Și-or chicoti în ștreanguri umbre vagi

Lângă un iaz și-o salcie plecată”

 

De-atunci, grăbit, tot într-un pas hoinar

Urc panta-n crâng unde mai cresc alunii

Și unde noaptea ielele apar,

Doar așteptând să le răpească unii.

 

Tot de atunci visez că Dumnezeu

Mi-a dat în scris pădurea fermecată

Și-n trup pe rană să îmi pun și eu

În leacuri poezia, câteodată.

 

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Un altfel de crez poetic. 

Da, poezia poate fi uneori leac.

Am citit cu drag!

[Tudor Cicu]

Valeria: Dragă trecerea ta prin „pădurea fermecată” a viselor mele. Ion Lazăr da Coza are dreptate: m-am întors la perioada romantică din prima mea carte de poezie „Cu marea în suflet”. Primele iubiri, nu?... 

[Ion Lazăr da Coza]

În v10, odată > o dată (o [singură] dată)

„Eu rămân ce-am fost - romantic!"

da Coza

[Valeria Merca]

Mi-a stârnit curiozitatea modul în care a fost conceput acest  text.  Am și eu o  creație scrisă în acest mod Bunica printre noi (nu e cine știe ce, dar mă definește, îndrăznesc să cred...). Micile abateri de la prozodie se pot redresa (cu voia autorului:) ).

Încărcătura emoțională o regăsesc în ultima strofă, meșteșugit redată:

Tot de atunci visez că Dumnezeu

Mi-a dat în scris pădurea fermecată

Și-n trup pe rană să îmi pun și eu

În leacuri poezia, câteodată.

am citit cu drag

[Sofia Sincă]

Romantism... dar vetust.

Apoi sunt ieșiri repetate din ritm și rime nepotrivite.

Sofi