Rămas suspendat între bine și rău,
mă ceartă din umbră cugetul meu…
Tablouri pictate de mâini nevăzute
își poartă pe holuri figurile slute –
aruncă otravă din zâmbete pale,
par săbii ieșite din tecile goale…
Se zbat fără noimă-n pervaz agăţațe,
zăvoarele grele din fiare forjate
și ore târzii de nesomn sunt furate
din cărțile scrise cu buchii ciudate.
Departe aud un vapor care plânge,
din hăul uitării , pe dansuri nătânge,
fantomele timpului trec câte una
prin ușile sparte ce-n fante prind luna,
iar frigul se-așterne cu greaua-i povară
pe gândul rămas peste noapte afară.
O, cum s-a pierdut, în noaptea târzie,
și când se va-ntoarce … cine să știe?!
Hoinar rătăcit pe tărâmuri străine …
alintă-l cu-o vorbă, de-ajunge la tine!
(Oran – Algeria, Decembrie 1983)
Adaugă un comentariu
Întradevăr este ca un ecou peste timp...Acolo am văzut ce înseamnă să fii profesor universitar - respect desăvârșit din partea studenților, universității, societății civile, autorităților etc.
acum am citit cu atentie locul si data la care a fost scrisa, poezia este ca un ecou prin timp...
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE