O cărare pe cer

[Gheorghe Pârlea]

O cărare urcă pe cer,

șerpuind printre nori,

cătând înspre stele –

e poteca croită

de tălpile mamei mele.

Sunt urme de-ncălțări peticite,

simetric celor de jos,

din mâzga potecilor

către Mănăstiri –

stampe ale iubirii

întru Hristos.

Jos, nu le mai identific,

dar le-am găsit conturul

pe cărarea de sus,

până la ultimul fuscel

al bicisnicei mele scări.

Iată, un înger, în vis,

mi-a prelungit cărarea

cu urmele mamei pe cer –

pășesc, pe scara lui,

de mână cu el.

*

De undeva, dintr-un loc neivit,

m-a strigat mama;

și m-am trezit.

Știu sigur ce mi-ar fi spus

vocea mamei, în pripă,

de-acolo, de sus:

„Crește-ți, fiule, și tu o aripă,

mai adaugă scării tale fuscei,

căci, văd eu,

ai rămas tot la… trei!”

Gheorghe Pârlea

[Gheorghe Pârlea]

...Încântat de sensibilitatea noastră comună, Dna Ana Câmpeanu! Multă sănătate mamei Dvs., spre a vă da cât mai târziu prilej de nostalgie de genul celei din exercițiul meu poetic de aici! Sărut mâna!

[Gheorghe Pârlea]

...Nu trebuie să fiți stânjenită. Altfel n-aș fi aflat că "urechea (mea) muzicală" suferă de o anume uzură. Sărut mâna, îndatorat!

[Mihaela Popa]

e atât de frumoasă scrierea dumneavoastră

mă simt puțin stânjenită, dar  sper să nu fie cu supărare, aș spune că la versul patru "e poteca croită" și versurile 18 și 19 "mi-a prelungit poteca

cu urmele mamei pe cer" s-ar cere o schimbare spre evitarea ligamentărilor nedorite

[Gheorghe Pârlea]

Dna Vasilisia Lazăr, vă sărut mâna pentru vina de care mă faceți vrednic. Pun efectul exercițiului meu asupra cititoarei, pe seama sensibilității dvs. feminine. Da, propunerea dvs. e acceptată. Mulțumiri!  

[Gheorghe Pârlea]

Stimate Dla Mihai Katin, oferta Dvs. e un privilegiu pe care nu pot să-l accept decât ca pe un mod de a pune în evidență diferența dintre monumentalitatea poetică (dedicată mame), marca G. Vieru, și locul comun exprimat de exercițiul meu. Desigur, nu vă fac proces de intenție :)), e asumarea mea expresă.

Onorat mereu de atenția Dvs.! 

[Gheorghe Pârlea]

M-ați îndatorat, dle  Petruț Dan, pentru timpul generos pe care mi l-ați acordat aici. Înțelesurile dvs. asupra stărilor din care a rezultat poemul pe care mi-l onorați cu atenție sunt deosebit de empatice și exprimate în termenii unei abilități exegetice observabile. Vă voi păstra comentariul, ca pe o mostră referențială pentru modestul meu condei.  Cât privește ponderea celor două trăiri (durerea și iubirea), n-aș putea  da un răspuns de luat în seamă. Simt totuși că respectivele stări se întrepătrund -- unde e iubire e și durere. 

Vă mulțumesc adânc pentru bunăvoința dvs. de aici!

[petrut dan]

Poemul dvs mi-a trezit amintiri, chiar de ce unele sau cele mai puternice trebuie să fie neapărat dureroase, oare durerea are mai multă forță decât iubirea? Și dacă este așa, nu vi se pare nedrept? Scriu din cârciuma maestrului și prieten în ale scrisului domnul Petre Ioan Crețu, sincer nu-mi place ca a trebuit să scriu „domnului”, dar încă nu am permisiunea să-i spun pe nume și îmi imaginez drumul făcut de acea mamă spre vreun loc de închinare, care drum lasă urme și-n cer! Profund și nimic mai adevărat, ceea ce facem aici rămâne scris în stele! Se spune că nimic nu-i mai rău ca blestemul unui părinte! Autorul întoarce blestemul pe dos atunci când recunoaște meritul mamei de a-i scoate un înger în cale, prelungindu-i poteca spre orice , da la autocunoaștere până la nemurire. Un poem puternic, sobru și elegant, atât prin construcție, cât și prin mesaj! Cele bune!

[Mihai Katin]

Mamă, de-ai fi o stea - Grigore Vieru

Mamă, de-ai fi o stea în cer lină,
Te-aș găsi după lumină,
Rostire-aș spre fața ta:
„Când dormi, maică, dumneata?”

De te-ai face spic secară,
Te-aș găsi după povară
Și te-aș întreba tot eu:
„Nu ți-i, măiculiță, greu?”

De-ai fi-n codru-o păsăruică,
După glas aflate-aș, muică,
Zice-aș ud de roua ta:
„Ce dor ai de cânți așa?!”

De te-ai face-n văi o floare,
Te-aș găsi după suflare,
Spune-ți-aș vorbe cerești:
„Maică, tot frumoasă ești!”

[Vasilisia Lazăr]

Cât de duios omagiu adus Mamei! Aveți dumneavoastră un dar aparte să mă înduioșați de fiecare dată, încât să-mi dea lacrimile. 

Sugerez: De undeva, dintr-un loc neivit,

[Gheorghe Pârlea]

Încântat, Dna Manuela Munteanu de conectarea Dvs. la starea mea poetică! După finalul pe care îl insinuați (cu binevoitoare intenție) finalului poemului meu, e evident că sunteți mult mai abilă decât mine în a găsi formulele estetice cele mai potrivite. Eu am recurs la cardinalul trei, o minimalizare excesivă, ca să mă flagelez sever pentru stagnarea mea spirituală, în raport cu înalta trăire în spirit a mamei. 

Vă sărut mâna, îndatorat!