Între Scila și Caribda

[Gheorghe Pârlea]

Motto: "Poezia e o stare de spirit..." (Nichita Stănescu)

 

Senină-mi fuse zarea pân' acum,

Iar mersul, lin, pe restul cel de drum;

Și-mi lustruiam, în intimul meu for,

Medalia de cert învingător.

*

Dar vai, veni declinul din senin,

Din cer curat și de lumină plin:

Un nor răzleț, ivit ca de niciunde,

Seninul blând al zării mi-l ascunde.

 

Născu furtună noru-n răscolire,

Iar eu, în sorbul ei de la-ntocmire,

Mă zbat, și pe uscat, și-n bici de ape,

N-am niciun stâlp de sprijin pe aproape.

 

Și ca Ulise-n volburi de strâmtoare,

Mă frâng acum în valuri ca de mare

Și, în derivă,  îmi hrănesc obida,

Adulmecat* de Scila și Caribda.

 

*Mitologia greacă descrie cei doi monștri si în varianta în care Scila avea însușiri canine (urla ca un câine).

[Gheorghe Pârlea]

Încântat de interesul acordat exercițiului meu,Dna Amanda Spulber! Am să văd ce pot face în sensul propunerilor dvs. Dar a doua propunere ("mi-l ascunse" în loc de "mi-l ascunde") îmi strică rima. În privința "și"-urilor din ultimele două strofe, e adevărat că  pot fi puțin supărătoare urechii. Am reflectat și eu la asta, dar ceva îmi șoptea că, totuși, repetarea conjuncției cu pricina corespunde unei anume cursivități rezultate din starea interioară care a dat naștere exercițiului poetic. 

Oricum, nu neg veridicitatea constatărilor dvs. Cu respect, sărut mâna!

[Amanda Spulber]

E furtună, dar poezia este echilibrată. Îmi place perfectul simplu în poezie. Totuși, cred s-ar putea renunța la "și" din "și-mi lustruiam". Plus, cred că se potrivea mai bine "mi-l ascunse" în loc de "mi-l ascunde", dar e de modificat și versul precedent. Apoi conjuncția "și" care apare succesiv la început de vers spre final. Primul se poate înlocui cu "nu-i", al doilea cu "precum". Este decizia autorului, desigur.

[gabriel cristea]

Minunat!