se lasă însingurarea
prezentul îmi pare un dans
pe sârma ghimpată a unei puşcării
plină de amintiri
un bătrân librar stinge lumina din
jurul acestei amiezi prăfuite
o altă carte scoasă şi pusă
la loc pe un raft încovoiat
nu-mi ajung din urmă cuvintele
altădată realitatea părea că se curbează
se deforma în jurul meu
unele evenimente sunt atrase de mine îmi spuneam
o gravitaţie ciudată funcţiona aleatoriu
şi totuşi mă simţeam
apărat de un deja vu permanent
acum se lasă însingurarea
irişii mei emană lumină
un susur slab aud dintr-un cimitir
un depozit de viori cu melodii adormite
îmi spun şi mă aşez la poarta lui cerşind
Adaugă un comentariu
Mulţumesc, Sofy :) ! Mă bucur că poezia mea ţi-a plăcut. Cu drag, Simion
Introspectiv, retrospectiv, dedublat prinzi totul într-o atmosferă ce te-nfioară. Frumos!
Atâta însingurare încât devine dezolant. Dar modul alcătuirii poemului, aduce odată cu melancolia frumuseţea versului, puterea de a ne induce această melancolie, şi trăirea autorului, adică ceea ce se numeşte poezie.
Bine ai venit cu poezie şi în site-ul nostru, Simion Cozmescu.
Cu prietenie, Sofy!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE