Claustrofobie

[Amanda Spulber]

Curg zgomote – un programat ceasornic,
Iar stele nu-s, doar nori târzii mă-mbată
Și beau încet licoarea blestemată,
În ritmul stabilit deja, statornic.

. 

Un val acid în minte se arată
Și se răstoarnă peste mine dornic;
Când miezul nopții bate-n vechiul ornic,
Încerc s-ating lumina, disperată.

. 

O lume strâmtă, care-agonizează,
În aspre chingi de-oțel mă strânge parcă,
Deși mă zbat să-mi țin voința trează;

. 

Otrava se strecoară și mă-ncarcă, 

Simt sunete ce mă carbonizează  

Și nu mai văd o salvatoare arcă. 

[Vasilisia Lazăr]

Deosebit și de impact sonetul tău, Amanda. Felicitări! Și, într-adevăr, bine ales titlul.

[bolache alexandru]

O lectură plăcută la o poezie puternică în care realitatea este ca un fular care strânge prea mult gâtul... Bine ales și titlul.

[Stanescu Valentin]

Amanda, sonetul tău m-a pus adânc pe gânduri şi-am rezonat firav cu-aceste rânduri...

 

 

                                                                                    când claustrofobia ţi-e stăpână

                                                                               şi noaptea e de tuci fără sclipici

                                                                               ai vrea ca Mama să-ţi întindă-o mână

                                                                                    te-ai mulţumi c-un ochi de licurici

 

                                                                                    dar Mama poate că îţi e departe

                                                                               iar licuriciul nu răzbate-n noapte

                                                                               priveşte doar în tine ca-ntr-o carte

                                                                                    acolo-ţi e tăria cheam-o-şoapte

 

                                                                                     eşti miez de Univers ce nu se stinge

                                                                                parte din parte peste tot şi toate

                                                                                     priveşte şi simte cum te-atinge

 

                                                                                     alungă îndoiala că se poate

                                                                                eşti tu doar tu când plouă şi când ninge

                                                                                     iar calustrarea ducă-se pe coate...

[Nikol MerBreM]

Expresivitatea versurilor este la cote maxime. Am simțit cum se strânge spațiul...

Drag,

Nikol

[Ada Nemescu]

Versuri percutante, dar care-și păstrează o logică și un traseu ascendent, cititorul poate înțelege frământările sufletești inerente. Am citit cu interes, aDa

[Amanda Spulber]

Grig, mulțumesc mult! Întotdeauna o bucurie aprecierea ta. Într-adevăr, eram într-o stare nu tocmai plăcută atunci când am scris. Au fost niște zgomote în fiecare noapte, timp de o săptămână sau mai mult (nu am reușit să aflu de la ce veneau, ori se construia ceva, ori era un aparat care făcea altceva) și mi-au accentuat claustrofobia.

[Amanda Spulber]

Denisa Curea-Popa, vă mulțumesc din suflet! Mă onorează aprecierea. O toamnă cu liniște și bucurie!

[petrut dan]

Semn de lectură, cu drag!

[Grig Salvan]

Deși scrisă de o femeie, de la care te-ai aștepta la o poezie mai diafană și romanțată, poezia semnată Amanda Spulber are un soi de duritate oarecum masculină, cu tușe aspre și cuvinte tari, dar care sună dureros de viu și izbitor de realist, adevăruri personale crude rostite fără menajamente. Ceea ce e o notă bună. Citesc mereu cu plăcere și interes aceste sonete.

[Denisa Curea-Popa]

Soare-n suflet și bucurii infinite! 

Admirație!