Ninlil semna cu spicul de grâu

[Dumitru Ichim]

Ninlil,

cântarea vie-a sufletului meu

şi lumii

luminânda cea dintâi!

 

Nu poate fi

adevărată nemurire,

de moartea ta

prin moarte nu se suie.

Totu-i zidit pe sâmbur,

dar numai moartea

ştie să-l citească,

aşa cum fără tine,

Regina mea şi a văzduhului,

iubire-n lume nu e.

 

Ce zeu din tagma ta

ca mine ar putea să te iubească!|?

Tu,

răsărit al meu fără de seară

ce-n templul inimii ţi-l port!

Răspunde-mi despre zeii tăi:

Cum poate fi nemuritor un mort?

Vezi crinul? Este,

că văzduhul iubirii tale

ţi-l creşte respirându-l,

iar frumuseţea lui de zici că-i moarte,

cu firul din sămânţă-l trece peste.

Dar zeul? El doar există.

Nu e născut, ci doar făcut.

Din piatră e cioplit,

chiar dacă-i ametistă,

el nu cunoaşte viul care este

îmbrăţişarea şi sărutul,

aşa cum eu ţi le-nfloresc

cu lutul,

cântare vie-a sufletului meu

şi luminândă!

 

Stihira vieţii jertfă ţi-o aduc

ştiind cum să-mi îmbrac argila.

Ninlil, Ninlila,

din vinul nemuririi dă-mi să-ţi beu

din taină cu sărutul,

cântare vie sufletului meu,

căci te iubesc

cu-ntreaga-mi viaţă

şi întreaga-mi moarte,

în mai presus de bine şi de rău,

că nici un zeu nu ştie să iubească

precum îndrăgostitu-ţi pământean

când te sărută

cu soarele prin sălcii vâlvătăi

pe-a Eufratului lăută.

 

Cu noaptea revărsată,

pe umărul lunar, până la brâu,

cântec

ce ţi-l culege din livadă stupul,

tu ştii că-n pântec

înaltul bob de grâu

îşi toarce ca un flutur

din  hieroglifă trupul?

De apa tainei zeii

n-au cunoscut nimic.

 

Iubirea,

peste moarte,

cu riscul de-a fi viu,

doar numai eu o ştiu

şi gura mea flămândă

peceţii tale pentru spic.

 

Sărută-mă,

aşa cum veşnicia prin sărut

izvorul flăcării cunoaşte

înveşnicindu-se flămândă

de arderea de tot, pe lut.

Sărută-mă, Ninlil,

şi bea-mă cum te beu,

stihiră-a sufletului meu,

cum începutului de lumi

i-ai fost întâia luminândă.

 

[Dumitru Ichim]

Cu adevărat că sunt de invidiat când stihul meu e apreciat de un cititor atât de pretențios. Mulțumesc din suflet domnule da Coza!

[Ion Lazăr da Coza]

Frumoase vorbe de dragoste mai știți să înălțați!... Sunteți de invidiat!

da Coza

[Valeria Merca]

''Ninlil, Ninlila,''?!... Fermecator mai suna si rasuna acest nume,  acest ciclu  al ''cantecelor vrajite'', pe care ni le oferiti in dar, spre lectura si incantare! Va multumim pentru versul inaltator, prin care preamariti Iubirea, in stilul  propriu, cu care ne-ati obisnuit. Mai vrem!!

...
''Iubirea,
peste moarte,
cu riscul de-a fi viu,
doar numai eu o ştiu
şi gura mea flămândă
peceţii tale pentru spic.''

Sublim! Reverenta!

 

[Sofia Sincă]

Poetului romantic prin în unicitatea sentimentelor pentru regina sa, impresionează cu spectacolul iubirii veşnice  care-l face să se simtă mărunt şi trecător în fața zeilor... Dar nu și în fața iubirii.

Din nou m-am relaxat în lumea îndepărtată a civilizației sumeriene, undeva prin timp. Desigur limbajul folosit este al vremurilor. Nici nu putea fi altul.

Am citit cu pietate.

Sofy