nu mai am adrenalină
pentru a trăi
pe culmi –
aș sări de pe un stei
n-am energie
să ajung pe creastă
și-apoi m-ar înlănțui acolo zeii
deși omenirii nu i-am fost de niciun folos
m-aș urca în vârful unei speranțe
n-am scară atât de naltă
și niște fuscei de cer lipsesc
mi-aș da
pur și simplu drumul din picioare
dar cum viețuiesc pe orizontul clipei
m-aș alege
doar cu vreun cucui (efemer și el)
ca într-o fântână părăsită
m-aș arunca în sine
hăul e prea mare
Adaugă un comentariu
Când poezia e un boboc de sublim, Mihaela, poate fi o scară. Dar cum numai sublimul nu cotrobăie prin căpșorul meu...
Gina, Mulțumesc și... atât! O dată, de două ori, de trei ori... :)
Și câmpia are farmecul ei, Angi. Totul e să extragem filonul.
Salut popasul tău, Alexandru.
În absența adrenalinei, spectrul nimicului devine insuportabil, iar hăul interior de netrecut. Mi-a plăcut mult. Admirație,
A-ţi recunoaşte puterile pământeşti, umile în faţa universului creează viziunea asupra a tot ce înseamnă omul, apoi poetul. A expune fenomenul în vers formează dorinţa veşnică în expansiune supusă gestului de a scrie.
Am citit cu multă plăcere un poem inteligent, scos din tolba sacră a lui Ion da Coza, bine legată la capăt.
Sofy
Ăsta este motivul pentru care am spus că aţi scrie bine şi în vers clasic, domnule da Coza. Pentru că o faceţi bine în vers liber, vers care spune ceva şi are miez (ceea ce nu e puţin lucru).
Consideraţie,
"m-aş arunca în sine
hăul e prea mare"
am citit... mi-a plăcut mult... inspiraţie, talent şi adrenalină intelectuală
Domnul, dacă vrea să ne aibă, să ne iubească, aDa. Un părinte trebuie să-și iubească necondiționat copiii...
Mihaela Calin, apatia e o stare. De ce să n-o acceptăm?
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE