În zadar

[Trandafirul]

Spune-mi cum se-ascunde cerul printre valurile mării
ca un trubandur sălbatic într-o lume neștiută
și de ce salba de stele peste umerii-nserării
oglindindu-se-n adâncuri din lucire-i împrumută?

Cine și-a uitat tăcerea undeva la țărm de mare
când privind ceru-n adâncuri s-a crezut un înger viu
cu-aripi frânte de lumină printre stele căzătoare
care-i poartă măreția prin acest frumos pustiu?

Numai tu poți da răspunsul cum se întâmpla odată
când ținându-ne de mână aruncam cu vise-n valuri,
numai tu dulce iubire peste veșnicii plecată
poți afla cărări ascunse în nisipul de pe maluri.

În zadar mă poartă pașii într-un port știut de mine,
în zadar nutresc speranțe într-o vară efemeră
tot ce-a fost cândva mă leagă doar cu visele de tine
și de-atunci îmi pare marea tot mai tristă și stingheră.

[Ion Lazăr da Coza]

Pentru mai mult mister, aș înlocui: port > golf.

De evitat repetarea fără scop stilistic a cuvintelor.

Iubitorilor de romantism - o reușită.

da Coza

[Valeria Merca]

Vers lung, bine strunit. Sentimental, duios, melancolic.

Am citit cu plăcere.

[Sofia Sincă]

Frumos, în stil eminescian. Versul trei din strofa doi stânjenește mult cititul prin ritm.

Însă eu am citit, în lumină aripi frânte printre stele căzătoare... parcă sună ceva mai bine, în afara aliterației a-ă.

Sofi

[Mihaela Popa]

nostalgii apăsătoare