în sânul unei duminici

[gina zaharia]

și se alege diamantul dintre pietre și tunete vor veni de peste tot

punctele cardinale se vor ascunde într-un cadran otrăvit

iar noaptea va fi un ceasornicar orb

care va mânui arcul cu precizia unei flori de cerneală pe paleta răsăritului

să-i facem loc și să-i dăm pace

în crezul lui am închis tolbe de lumină

și femeia care nu mai contenea a duce dorul fântânilor

în calea mieilor

dincolo de țurțurii îngropați în oglinzi

lângă o cale ferată

 

depărtările învelesc hornul pe care două scântei

și-au dezbrăcat cămășile

de nenoroc

ce de aplauze în loja unde un curcubeu și-a pus la uscat culorile

atinse de ceara fierbinte a unui râu

scăpat din albie

și ce de albine îngropate în miere

așteaptă primăvara

bine că nu mă pricep la vorbe cu tâlc

altfel aș lenevi într-un hamac din care n-aș vedea mare lucru

și multă vreme nu te-aș mai întreba

de unde atâta tropot

în sânul unei duminici

[Laura H.]

O poezie plină de expresivitate, fiecare vers merită remarcat. Felicitări, Gina!

[Sofia Sincă]

Asistăm la un spectacol apocaliptic, printr-o furtună de foc, noaptea, într-o iarnă sălbatică. Universul cu legile sale, ascuns nouă, ni se descătuşează câte puţin... prin elementele compoziționale dăruite de poetă.

Și totuși, în acest vacarm există și puțină speranță: și ce de albine îngropate în miere/așteaptă primăvara.

Cu deosebită apreciere,

Sofi

[Mihaela Suciu]

Strofa a doua îmi place!